România U21, duel cu o superputere fotbalistică: Avem urnele tragerii la sorţi pentru Euro 2021

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Olaru şi Ianis Hagi au fost pe teren la meciul decisiv pentru calificarea la Euro 2021, cel cu Danemarca U21
Olaru şi Ianis Hagi au fost pe teren la meciul decisiv pentru calificarea la Euro 2021, cel cu Danemarca U21

Naţionala de tineret s-a calificat pentru a treia oară în istorie pentru o ediţie a Campionatului European, după cele două participări din 1998 şi 2019.

Naţionala mare şi-a cam ratat toate obiectivele din 2020, aşa că, pentru anul viitor, din nou, iubitorii fotbalului se vor consola cu o prezenţă a naţionalei de tineret la un turneu final.

Vorbim despre Euro 2021, care va avea un format neobişnuit. Găzduit de Ungaria şi Slovenia, turneul final îşi va consuma faza grupelor, în perioada 24-31 martie 2021. După care, între 31 mai - 6 iunie, se vor disputa meciurile din fazele eliminatorii.

Până atunci, mai întăi, va fi tragerea la sorţi de la 10 decembrie (13.30, ora României), găzduită de Nyon. Iar site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a anunţat, astăzi, că UEFA a plasat România U21 în urna a 3-a valorică, după cum se poate vedea mai jos:

*Urna 1: Spania (campioana), Germania (finalista), Franţa, Anglia

*Urna 2: Italia, Danemarca, Portugalia, Olanda

*Urna 3: România, Croaţia, Cehia, Rusia

*Urna 4: Elveţia, Islanda, Slovenia, Ungaria

Drept urmare, din prima urnă, România U21 va da de o superputere fotbalistică. Aşa cum s-a întâmplat şi la Euro 2019, când tricolorii mici au fost în grupă cu Anglia U21, adversară pe care au învins-o, spectaculos, scor 4-2. Apoi, în semifinale, România U-21 a fost învinsă, dramatic, de Germania U21, scor 2-4.

La Euro 2021, în premieră, vor fi prezente 16 naţionale. Ele vor împărţite în patru grupe de câte patru echipe. Primele două clasate în fiecare grupă se califică în faza sferturilor de finală.

Gazdele Ungaria şi Slovenia au fost desemnate capi de serie şi au fost plasate în Grupa A, respectiv Grupa B. În aceste două serii, nu se va afla altă formaţie din urna a 4-a, urmând ca aici să fie desemnate prin tragere la sorţi echipe din urnele 1, 2 şi 3.

CITEŞTE ŞI:

Să nu ne păcălim iarăşi: Trei observaţii după calificarea naţionalei de tineret la Euro 2021

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite