Românii din Spania nu mai au de muncă: Torje şi Rusescu, în afara lotului
0La o etapă după ce a debutat în tricoul alb-roşu al Sevillei, Raul Rusescu a fost din nou lăsat pe lângă lotul de 18 jucători ce va aborda partida cu Real Madrid din această seară.
Raul Rusescu a ratat o oportunitate de a evolua pe "Santiago Bernabeu". Atacantul român, care şi-a făcut debutul în La Liga săptămâna trecută, nu a fost inclus de antrenorul Unai Emery în lotul deplasat la Madrid, pentru confruntarea din aceatsă seară cu Real (ora 23.00, DigiSport 1).
Într-un meci disputat marţi seara, Espanyol şi Malaga au încheiat la egalitate, scor 0-0. Internaţionalul român Gabriel Torje nu a făcut parte din lotul gazdelor. Mijlocaşul însă nu dezarmează, el afirmând că antrenorul i-a promis că-l va folosi. "Voi fi numărul 1 la Espanyol", se laudă Torje.