Ronaldo, umilit de legendarul Fabio Capello: Ce a putut să zică despre nivelul la care a ajuns starul lui Juve

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ronaldo

La 73 de ani, Capello s-a retras din antrenorat, aşa că nu se va mai intersecta la nicio echipă cu Cristiano Ronaldo. Probabil, de aceea, şi-a permis să aibă o remarcă acidă la adresa portughezului.

Jucători precum Messi şi Cristiano Ronaldo rămân în prim-plan, inclusiv atunci când sunt scoşi de pe teren. Consideraţi nişte zei ai fotbalului, cei doi au impresia că trebuie să joace toate minutele, în fiecare partidă. Din păcate pentru ei, timpul nu iartă pe nimeni, iar atât Messi (32 de ani), cât şi Ronaldo (34 de ani) se apropie de finalul carierei. Astfel, oboseala devine tot mai accentuată, iar problemele fizice se înmulţesc.

Despre Ronaldo se spune că, în ultima vreme, are probleme la genunchi, motiv pentru care nici nu mai străluceşte. Duminică, contra celor de la AC Milan, portughezul a jucat extrem de slab şi, fireşte, a fost scos de pe teren după 55 de minute. În loc să-şi accepte situaţia, CR7 s-a revoltat: s-a dus direct spre vestiar, a făcut duş şi a plecat acasă cu trei minute înainte de terminarea partidei! Iar presa din Italia a scris că, până să iasă de pe teren, Ronaldo l-a şi înjurat pe antrenorul Maurizio Sarri!

Chestionat despre această situaţie, legendarul Fabio Capello, care a antrenat atât Milan, cât şi Juventus, l-a criticat pe Ronaldo, iar declaraţiile sale au fost preluate şi de Digi Sport.

Ce a spus Fabio Capello?

*E un mare campion (n.r. – Cristiano Ronaldo), asta nu poate fi luat în discuţie. E nevoie de personalitate ca să faci această schimbare, dar în final el (n.r. – Maurizio Sarri) a câştigat jocul.

*Cu Sarri a greşit (n.r. – Ronaldo). Faptul că nu s-a aşezat pe bancă şi a spus acele cuvinte rele către Sarri nu e o imagine plăcută. Trebuie să fii un campion chiar şi atunci când eşti înlocuit, nu numai când lucrurile merg bine.

*Adevărul e că Ronaldo n-a mai driblat pe nimeni de trei ani. Îmi aduc aminte când a trecut de de jucători şi i-a lăsat în urmă. Acum nu se mai întâmplă aşa, în timp ce Douglas Costa şi Dybala o fac.

*Dacă aş fi Sarri, eu i-aş reproşa lui Ronaldo în vestiar această atitudine. I-aş spune că trebuie să aibă respect faţă de colegii săi şi că, dacă-l schimb, o fac pentru că vreau să câştig jocul.

CITEŞTE ŞI:

VIDEO Mister desluşit: Ce a strigat Cristiano Ronaldo spre Maurizio Sarri în momentul schimbării

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite