S-a rupt „vraja“: Horia Tecău a rămas fără partenerul cu care a avut rezultate formidabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer au format, începând din 2014, una dintre cele mai bune perechi din tenisul masculin. Din păcate, treptat, rezultatele lor au devenit tot mai slabe.

Horia Tecău (35 de ani) a avut un 2020 complet ratat, cu 12 victorii şi 9 înfrângeri, şi fără vreun trofeu câştigat. Şi, având în vedere că ceea ce începe prost se încheie şi mai prost, ocupantul locului 21 în ierarhia mondială de dublu a anunţat, săptămâna trecută, că a fost diagnosticat cu COVID-19.

Iar astăzi, o altă ştire despre Horia Tecău a făcut valuri în lumea tenisului. Partenerul său de dublu din 2014, olandezul Jean Julien Rojer (24 ATP la dublu) a anunţat că, începând din noul sezon, va face pereche cu brazilianul Marcelo Melo. Deşi e cu doi ani mai în vârstă decât Tecău, sud-americanul stă mult mai bine în clasamentul ATP de dublu, fiind pe 7. 

După anunţul lui Rojer (39 de ani) privind noul său partener, Tecău a confirmat şi el ştirea despărţirii de jucătorul olandez, fără a oferi amănunte suplimentare.

Au avut două sezoane fabuloase

Tecău şi Rojer au obţinut o serie de rezultate formidabile, mai ales în 2015 şi 2017. Iată bilanţul lor în aceste două stagiuni:

2015 = Rotterdam, Wimbledon, Turneul Campionilor

2017 = Dubai, Geneva, Winston-Salem, US Open

Pe lângă aceste titluri, ei au câştigat minim două trofee pe sezon în 2016, 2018 şi 2019. Ultimul triumf a fost, anul trecut, la Basel. De aici, din păcate, a început declinul lor. Iar în 2020, acest lucru s-a văzut cel mai bine în turneele de Grand Slam, în care au înregistrat următoarele rezultate:

*Australian Open = Turul II

*US Open = Semifinale

*French Open = Optimi

La prima vedere, nu sunt cele mai rele rezultate posibile, însă, totuşi, sunt departe de standardele înalte pe care le-au avut cei doi.

Rămâne de văzut cu cine va face pereche Tecău în noul sezon. În ultimii ani, el a jucat alături de suedezul Robert Lindstedt (2010-2012), cu Max Mirnâi din Belarus (2013), după care a început parteneriatul cu Rojer din 2014.

20 de titluri au câştigat Tecău şi Rojer împreună, având şi şapte finale pierdute.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite