Scandal uriaş: Interviul lui Tadici din „Adevărul“ a declanşat o postare furibundă pe Facebook-ul lui Ryde

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tomas Ryde, selecţionerul României la Mondialul din 2019
Tomas Ryde, selecţionerul României la Mondialul din 2019

Suedezul care s-a aflat pe banca României, la Mondialul din 2019, a a avut o reacţie acidă, după ce a citit declaraţiile oferite de Gheorghe Tadici.

România a făcut un Campionat European dezastruos în Danemarca, încheiat cu cel mai slab rezultat din istorie pentru tricolore: locul 12 din 16!

Într-o încercare de a găsi explicaţiile acestui eşec de proporţii, „Adevărul“ a vorbit cu fostul selecţioner, Gheorghe Tadici. Adică, omul sub comanda căruia România a cucerit locul 2, la Mondialul din 2005. Un susţinător al antrenorilor români şi un contestatar tradiţional al tehnicienilor străini, care au venit pe bani mulţi la naţională, Tadici l-a apărat pe actualul selecţioner, Bogdan Burcea. Şi a criticat-o pe Cristina Neagu pentru prestaţia ei de la Euro 2020.

Interviul lui Tadici din „Adevărul“ a fost distribuit pe pagina de Facebook a lui Tomas Ryde. Adică suedezul care a plecat cu scandal din România, după Mondialul dezamăgitor din Japonia, în 2019, în care tricolorele au terminat pe 12.

Ryde a fost atacat atunci din toate direcţiile, inclusiv din partea lui Tadici. De aceea, din dorinţa de a se răzbuna acum, a avut o postare furibundă, când a distribuit interviul lui Tadici din „Adevărul“.

Ce a scris Tomas Ryde?

*Interesant este că liderul clanului are mereu ocazia să vorbească, după aceea, ca un înţelept. Adevărul e însă unul singur: clanul a subminat FRH. Jucătoarele urăsc cu adevărat acest tip de conducere şi lipsă de aptitudini în handbalul modern din partea antrenorului. 

*Gândiţi-vă la următorul lucru, mergi la un Campionat European fără un plan de joc pentru apărare şi atac, fără video şi pregătire pentru jocuri, fără roluri clare în echipă.

*Cristina Neagu are întreaga povară pe umeri. Este prea mult! Plimbarea în deşertul inconştient continuă de la acei lideri. Nu există niciun sistem bazat pe viziune şi obiective. Nu există nicio structură cu rol de comitet de elită şi planuri de antrenament. Multe jucătoare talentate vor intra în acest sistem corupt, condus de clan. Ăsta e adevărul, fără prostii legate de bani şi de alte lucruri. 

*Într-o zi trebuie să plăteşti factura pentru incompetenţă şi îmi pare rău să o spun, era evident ce avea să se întâmple la acest campionat.

CITEŞTE ŞI:

Tadici, exploziv: „Plătim străine cu salarii nesimţite din bani publici. Neagu? Cel mai slab turneu din 2007!“

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite