Serena, de nerecunoscut: A fost spulberată în decisiv şi trimisă în izolare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Williams (9 WTA) a bifat al doilea turneu de după reluarea circuitului feminin şi, la fel ca în precedentul, a fost învinsă de o adversară care, pe vremuri, nici măcar n-ar fi visat să treacă de cea mai bună jucătoare din istoria tenisului.

Serena Williams a terminat pregătirile pentru US Open 2020. Concluzia: jocul ei arată rău! Şi americanca de 38 de ani e departe de a fi competitivă la un Grand Slam, inclusiv unul din care vor lipsi multe vedete, mai precis 6 din primele 10 sportive ale lumii. Aşa că visul legat de Grand Slam-ul cu numărul 24, probabil, nu se va materializa nici la New York.

În acelaşi oraş, unde a fost mutat turneul de la Cincinnati în acest an, Serena tocmai a fost eliminată, în optimi, de grecoaica Maria Sakkari (21 WTA).

Williams a luat primul set cu 7-5 şi în al doilea a servit pentru meci, la 5-3. Doar că de aici a început prăbuşirea. Serena a pierdut game după game, scorul a devenit 6-6, iar la tiebreak, americanca a cedat cu 5-7.

Demoralizată, Williams a fost spulberată în decisiv cu 6-1 şi a părăsit „Western & Southern“ Open. Ea va rămâne acum în izolare, în casa pe care a închiriat-o la New York, în aşteptarea turneului de la US Open (31 august - 13 septembrie).

MECIURILE SERENEI WILLIAMS DE DUPĂ PANDEMIE

Lexington

*Turul I: 4-6, 6-4, 6-1 cu Pera (61 WTA)

*Turul II: 3-6, 6-3, 6-4 cu V. Williams (65 WTA)

*Sferturi: 6-1, 4-6, 6-7 cu Rogers (95 WTA)

Western & Southern Open

*Turul I: Bye

*Turul II: 7-6, 3-6, 7-6 cu Rus (72 WTA)

*Optimi: 7-5, 6-7, 1-6 cu Sakkari (21 WTA)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite