Serena Williams, jefuită: Americanca a povestit cum a rămas fără câteva trofee de Grand Slam

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serena

Începând din 2017, sportiva de 39 de ani aleargă după un nou trofeu major, cel cu numărul 24, care să o facă unică în istoria tenisului, în era Open. Dacă îl va şi câştiga, rămâne de văzut. Cert e că, deocamdată, a fost victima unui jaf!

Serena Williams (11 WTA) a câştigat ultimul Grand Slam la Australian Open 2017, pe când era însărcinată deja de şapte săptămâni!

Ulterior, după ce a revenit pe teren, fostul lider WTA a jucat patru finale de Grand Slam, toate pierdute. Pe ultima, cea de la Wimbledon 2019, a cedat-o chiar în faţa Simonei Halep. În 2020, Serena Williams a bifat primul an din 2006 încoace în care n-a mai atins o finală de Grand Slam, având cel mai bun parcurs la US Open, unde s-a oprit în semifinale.

În ciuda faptului că are deja o vârstă pentru o sportivă de performanţă, cea mai mică dintre surorile Willimas se luptă, în continuare, pentru acel Grand Slam cu numărul 24. Pe care speră să-l ia chiar acum, la Melbourne, după Australian Open 2021 (8-21 februarie). 

Până să vadă cum se va descurca în primul Grand Slam al anului, potrivit spotmedia.ro, Serena a povestit pentru jurnaliştii americani de la CBS că a rămas fără o parte dintre trofeele majore pe care le-a cucerit, de-a lungul anilor.

Ce a spus Serena Williams?

*Câteva dintre trofeele mele de Grand Şlam au dispărut…În urmă cu câţiva ani, la o petrecere organizată la mine acasă, unii au plecat cu puţin mai mult….Mă tem că au plecat cu unele dintre trofeele mele. Din fericire, nu sunt foarte ataşată de lucrurile materiale.

24 de trofee de Grand Slam a câştigat australianca Margaret Court, însă doar 11 dintre ele în era Open, începând cu 1968.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite