Sport

articolul anterior articolul urmator

Serena Williams se răzbună pe Ion Ţiriac: Decizie prin care îi dă o „palmă“ de şase ani încoace

11
3 Apr 2021 08:40:15
Autor: Amir Kiarash

Americanca de 39 de ani e în conflict deschis cu preşedintele Federaţiei Române de Tenis (FRT) de mai mult timp, însă situaţia a degenrat cu adevărat la începutul acestui an.

Cu siguranţă, vor sări scântei la o întâlnire între Serena Williams şi Ion Ţiriac! Iar asta pentru că, în acest an, duelurile verbale, deocamdată de la distană, au ajuns şi la familiile celor doi! 
 
Din partea Serenei, „în ring“ a sărit soţul acesteia, Alexis Ohanian, în timp ce omul de afaceri român a fost apărat de fiul său, Ion Ion Ţiriac. Scandalul a pornit după ce preşedintele FRT a spus, în luna ianuarie, că Serena ar trebui să se retragă, dacă ar avea decenţă, făcând referire şi la kilogramele în plus ale americancei.
 
Având în vedere această situaţie tensionată, Serena Williams a luat o decizie aşteptată: a sărit peste Madrid Mutua Open (30 aprilie - 9 mai), turneu patronat de Ion Ţiriac. De fapt, din cauza relaţiei glaciale pe care o are cu şeful FRT, Serena n-a mai jucat la Madrid din 2015. Atunci, a avansat până în semifinale, unde a fost învinsă de Kvitova (2-6, 3-6).
2
trofee are Serena Williams la Madrid, de când turneul a trecut la categoria Premier Mandatory, în 2009: în 2012, după o finală cu Azarenka, şi în 2013, după o finală cu Şarapova.  
 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

11 Comentarii

Torquemada
3.04.2021, 09:23:17

Il doare-n cont pe Tiriac de articolul vostru partinitor,in favoarea Serenei,ca de obicei.

+2 (12 voturi)
Viorica Alexandru
3.04.2021, 10:07:54

sunt atatea jucatoare formidabile care se pot bate frumos pentru titlul de la Madrid... Serena a fost o mare jucatoare care se lasa greu .... iar dvs aveti chef de scandal...

0 (10 voturi)
Kongo-Müller
3.04.2021, 10:25:15

Cu Tiriac si Serena, sau fara ei ... viata merge mai departe. Amandoi ar trebui sa se calmeze, sa lase orgoliile, sa discute civilizat si sa se impace. Sportul si tinerii care-i admira ar avea doar de castigat.

+4 (4 voturi)
Dem Cristi
3.04.2021, 11:06:50

razbunare pe naiba bineînțeles e o prostie. Serena la 40 de ani greoaie fuge de zgura cât poate. Ma mir cum de nu a venit nici la Miami. Anul asta cred ca va mai face US Open, poate Cincinnati, Wimbledon si Eastbourne de încălzire pentru iarba toate pe suprafețe rapide unde sa-si pună în valoare forța serviciului si a loviturilor. Nici la Roland Garros nu cred ca ajunge, in 2019 a fost eliminata in turul 3. Zgura e o pacoste, e joc de anduranța cu schimburi prelungite, își da duhul

+7 (7 voturi)
Coco
3.04.2021, 11:11:47

Serena are si ea o accidentare ca sa nu zic operatie care a facut-o sa nu participe la un turneu la ea acasa, Miami, asa ca absenta la Madrid nu poate fi pusa in carca lui Tiriac.

+4 (6 voturi)

Vezi toate comentariile (11)

Modifică Setările