Sport

articolul anterior articolul urmator

Serena Williams a schimbat „prefixul“: Mouratoglou a explicat de ce e cea mai bună jucătoare din toate timpurile

3
27 Sep 2021 02:14:12
Autor: Vincentiu Mihaiu

Surorile Williams au fost, de-a lungul anilor, ţinta multor glume răutăcioase, însă adevărul e că Venus (41 de ani) şi Serena (40 de ani) au schimbat sportul-alb, la feminin, pentru totdeauna!

Vorbim despre două sportive uriaşe, care parcă s-au născut pentru a juca tenis. Pentru că inclusiv acum, când colegele lor de generaţie au agăţat de mult rachetele în cui, surorile Williams continuă să joace. La Venus, ajunsă pe locul 152 în lume, situaţia e clară: ea, pur şi simplu, rămâne în circuit de plăcere. La Serena (40 WTA), în schimb, încăpăţânarea ei de a-şi prelungi cariera, chiar şi acum, când are un copil şi e departe de forma ei optimă, ţine de altceva. De dorinţa ei nebună de a cuceri Grand Slam-ul cu numărul 24, astfel încât să egaleze recordul australiencei Margaret Court (79 de ani). 

De ce Serena ţine cu dinţii de acest obiectiv, deşi e evident că, jucând într-o altă eră, una mult mai dură, e peste Court din toate punctele de vedere, numai ea ştie! Cert e că cea mai mică dintre surorile Williams e deja considerată cea mai bună jucătoare din istoria sportului-alb de către specialişti. Iar acum, când tocmai a împlinit 40 de ani, Serena a fost elogiată de antrenorul ei, Patrick Mouratoglou.
 
„A schimbat tenisul! A adus o dimensiune atletică ce nu exista deloc, a deschis porţile, împreună cu sora sa Venus, unei întregi generaţii de jucătoare fiindcă era un sport pentru albi. A inventat intimidarea în tenis fiindcă are o prezenţă care face ca celorlalte să le fie frică de ea. Multă vreme, a fost impresionant. Ea a adus businessul în tenisul feminin. Înainte de ea, businessul era foarte mic, iar cu ea a devenit uriaş, fiindcă are o asemenea aură, a devenit un asemenea obiect de marketing, încât pentru jucătoare sunt posibile contractele uriaşe“, a afirmat Mouratoglou, citat de Agerpres. 
 
Antrenorul a explicat şi de ce eleva sa poate fi considerată că este cea mai bună jucătoare din toate timpurile, chiar dacă nu a reuşit să egaleze triumfuri în turneele de Grand Slam. „Margaret Court juca într-o perioadă când trei sferturi din oameni nici măcar nu veneau în Australia, când tenisul era un sport amator, când pe tablou erau 16 jucătoare... Tenisul a intrat în era profesionistă, a apărut o competiţie fenomenală, în lume există un număr incredibil de jucători şi jucătoare, aşa că în competiţie există o emulaţie uriaşă, acum sunt mulţi, foarte mulţi bani. Nu vreau să fiu lipsit de respect faţă de Margaret Court, dar e o altă epocă. Da, ar fi mai bine ca Serena să-i doboare recordul, însă, chiar dacă nu o va face, va fi cea mai mare jucătoare din toate timpurile!“.
 
Mouratoglou a vorbit şi despre cele mai mari calităţi ale jucătoarei sale, exigenţa şi combativitatea. „Gândeşte ca o campioană. Se proiectează mereu în viitor, asupra unor obiective. Nu se gândeşte niciodată la trecut. Are un nivel de exigenţă absolut uriaş, o combativitate extraordinară, o capacitate de a schimba lumea, de a face lucruri imposibile. Toate acestea sunt calităţi mentale, dar un campion este în primul rând ceva ce ţine de minte“, a mai spus tehnicianul.
 
13
victorii şi 6 înfrângeri a adunat Serena Williams în 2021. A jucat ultimul meci la data de 29 iunie, în turul I la Wimbledon, când s-a accidentat.
 
 
Citeşte şi
 
Serena Williams a împlinit 40 de ani: Cifrele ei sunt fabuloase şi arată că e cea mai mare din istorie
 
Serena a „măturat“ cu româncele: A bătut-o pe Halep cel mai mult. Cifre de coşmar pentru fetele noastre
 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Adrian Foangǎ
27.09.2021, 07:41:08

Nu e cea mai buna, rezultatele o dau de gol. Este a doua sau a treia, da, dar nu prima. Ca pana la urma se joaca pe rezultate, nu pe pareri. Iar Margaret Court are mai multe grand slamuri. Ce a schimbat Serena: a introdus smenul asta cu diversitate si egalitatea de sanse, a promovat mizeriile blm, a profitat la maxim de faptul ca este negresa, si a facut munti de bani. Aici i-a mers mintea, a speculat exact filonul de unde se revarsau banii companiilor conduse de stangisti, care au ajuns majoritari in elita americana. Toate marile universitati din SUA sunt infestate de stangisti, toti profesorii fac indoctrinare si scot pe banda rulanta oitze spalate pe creier. Doar ca astia ajung sa conduca SUA si influenteaza si restul lumii.

-10 (16 voturi)
Ionel Marcu
27.09.2021, 10:02:42

Serena a urâțit tenisul! Forța și serviciul foarte puternic au devenit calități de bază, ori noi, spectatorii nu vedem prea multă frumusețe în punctul câștigat direct din serviciu.

+13 (13 voturi)
Flogea Aurelu
27.09.2021, 14:14:15

Poate candva, dupa ceva zeci de ani, cineva va reusi sa puna pina pe arhivele WTA si sa expuna aceasta frauda. A castigat pompata cu steroizi, obtinuti cu asa numitele TUE (un fel de certificate care ii permiteau sa se dopeze legal!). Uneori erau emise retroactiv!!! Lucru total ilogic si interzis de fapt.

-12 (12 voturi)
Modifică Setările