SERIAL Fabuloasa istorie a Jocurilor Olimpice. Primul român medaliat a murit în mizerie. Comuniştii l-au considerat „duşman al poporului” şi i-au tăiat pensia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jocurile Olimpice s-au întors în 1908 pe Bătrânul Continent. Pentru organizarea celei de-a patra ediţii au candidat trei oraşe, Roma, Milano şi Berlin, iar competiţia a fost găzduită până la urmă de un al patrulea, Londra.

Organizarea Olimpiadei fusese atribuită, în 1904, Romei, baronul Pierre de Coubertin fiind convins că faima Cetăţii Eterne va încuraja sportivii din toată lumea să participe la întreceri.

Erupţia devastatoare a vulcanului Vezuviu din aprilie 1906 le-a determinat pe autorităţile italiene, care deja erau în urmă cu pregătirile, să renunţe la organizare, în favoarea Londrei. Deşi cunoscuse amarul eşecurilor atunci când Jocurile merseseră în paralel cu Expoziţiile Universale, baronul a fost pus de capitala britanică în faţa faptului împlinit. A fost a treia ediţie consecutivă în care Jocurile Olimpice au stat în umbra unui eveniment mult mai important. De această dată a fost vorba de Expoziţia Franco-Britanică, care a atras opt milioane de vizitatori în capitala Regatului Unit. Totuşi, Jocurile Olimpice de la Londra au beneficiat de o organizare indiscutabil mai bună decât cea a ediţiilor precedente.

“Drapelul american nu se închină în faţa regilor”

Lordul William Grenfell, preşedintele Comitetului de Organizare, a reuşit să-i convingă pe organizatorii evenimentului să construiască, pe cheltuiala lor, un stadion de 68.000 de locuri, “White City”. Întrecerile s-au desfăşurat între 27 aprilie şi 31 octombrie, aceasta fiind, de altfel, cea mai lungă ediţie din istoria competiţiei. Incidentele n-au lipsit nici de această dată. Pentru prima oară s-a introdus defilarea delegaţiilor purtând steagurile ţărilor pe care le reprezintă. Finlandezii, care urmau să defileze sub drapelul rusesc, deoarece Marele Ducat al Finlandei era parte a Imperiului Ţarist, au preferat să renunţe la orice fel de steag. Sportivii irlandezi au fost obligaţi să concureze sub drapel britanic, dar mulţi dintre ei au preferat să se retragă. Purtătorul drapelului american, Ralph Rose, a refuzat să prezinte steagul pentru onor în faţa regelui Edward al VII-lea, afirmând că “drapelul american nu se închină în faţa regilor pământeni”. În total, au fost prezenţi la Londra 2.008 sportivi, dintre care 37 de femei, reprezentând 22 de ţări, care s-au întrecut în 22 de discipline sportive. Australia şi Noua Zeelandă s-au prezentat ca o singura delegaţie, sub numele de “Australasia”. Distanţa probei de maraton a fost stabilită la 42,195 kilometri, distanţă oficializată abia în 1924. Linia de start a fost mutată cu 195 de metri, la cererea regelui Edward al VII-lea, deoarece startul s-a dat de la Castelul Windsor.

image

Tot în jurul cursei de maraton s-a petrecut şi unul dintre momentele memorabile ale ediţiei din 1908. Italianul Dorando Pietri, băiat de prăvălie într-o brutărie din Carpi, în vârstă de 23 de ani, a fost primul care a intrat pe stadion. A căzut de câteva ori şi, derutat, a început să alerge în direcţia greşită. Doi oficiali l-au ajutat să treacă linia de sosire. Americanul Hayes, situat pe locul doi, a făcut contestaţie, fiind declarat campion olimpic, iar Pietri a fost descalificat. Cu toate acestea, regina Alexandra a considerat că italianul nu a fost direct responsabil pentru descalificarea sa şi i-a oferit o cupă de consolare.  Abia în zilele noastre s-a descoperit că, foarte probabil, Pietri era drogat cu stricnină, ceea ce explică şi căderile sale.

Finala cu un singur concurent

Finala probei atletice de 400 metri a fost repetată din cauza unui incident. În semn de protest faţă de această decizie, atleţii americani s-au retras din competiţie, iar britanicul Halswelle a alergat de unul singur în finala repetată. Este singura dată când ultimul act s-a desfăşurat cu un singur participant, în toată istoria Jocurilor Olimpice. Arcaşii William şi Charlotte Dod au reuşit o premieră, fiind primii frate şi soră medaliaţi la Jocurile Olimpice. Americanul Ray Ewry a câştigat săritura în înălţime de pe loc şi cea în lungime de pe loc pentru a treia oară, devenind singura persoană din istoria competiţiei care a câştigat 8 medalii de aur la întreceri individuale. Reprezentanţii ţării gazdă au obţinut cel mai mare număr de medalii, asigurându-şi primul loc în clasamentul pe naţiuni, cu 56 de medalii de aur, 51 de argint şi 38 de bronz. Au urmat Statele Unite ale Americii pe locul al doilea, cu 23 de medalii de aur, 12 de argint şi 12 de bronz şi Suedia, pe locul al treilea, cu 8 medalii de aur, 6 de argint şi 11 de bronz. Tot în 1908 s-a născut şi crezul olimpic, “Important e să participi, nu să câştigi”, rostit de un episcop din Pennsylvania în timpul slujbei ce a avut loc înaintea deschiderii oficiale a Olimpiadei.

Ştefan Somodi, o legendă uitată

Prima medalie olimpică din palmaresul României datează de la ediţia găzduită de Paris în 1924. Cu toate acestea, un atlet clujean, István (Ştefan) Somodi, devenea vicecampion olimpic la săritura în înălţime în 1908. El a concurat însă în culorile Ungariei, Clujul fiind pe atunci parte din Austro-Ungaria.
Născut la 22 august 1885, István era fiul unui avocat reformat de renume. Primii paşi în sport i-a făcut încă din anii în care frecventa cursurile Liceul Teologic Reformat din Cluj. De altfel, în 1900, la acest liceu se inaugura o sală de sport foarte modernă pentru vremea respectivă. Doi ani mai târziu, tânărul Somodi era remarcat de profesorul de sport al liceului, care l-a ajutat să-şi îmbunătăţească performanţele. Atletul practica la acea vreme săritura în înălţime şi de pe loc, dar era şi un talentat patinator. În 1903, Somodi a devenit membru al Clubului Atletic Universitar din Cluj. În acea perioadă a obţinut rezultate remarcabile la săritura în înălţime şi în lungime.

Stadion construit în cinstea triumfului său

Datorită rezultatelor sale, clubul clujean a fost inclus printre primele trei cele mai bune grupări sportive din regiune. În pofida acestui fapt, în oraşu nu prea existau condiţii bune de pregătire, aşa că Somodi s-a mutat la Clubul Atletic Universitar din Budapesta. Conform istoricului András Killyéni, care a refăcut pas cu pas biografia lui István Somodi, clujeanul a învăţat enorm, la clubul budapestan, de la Lajos Gönczy, un săritor în înălţime consacrat, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice din 1900. Astfel, la numai 21 de ani, Somodi a fost selectat printre sportivii care aveau să participe la Jocurile Olimpice Intercalate  din 1906. Ulterior, István a revenit la Cluj, la Clubul Atletic Universitar. În această perioadă a perfecţionat un stil propriu de a sări în înălţime, care a precedat actuala tehnică flop, fiind selecţionat şi în lotul care a participat la Jocurile Olimpice de la Londra. A trecut fără probleme de calificări ajungând în finala câştigată de americanul Harry Porter, cu o săritură de 190 de centimetri. Somodi s-a clasat pe locul II, cu 188 de centimetri, la egalitate cu francezul Géo André şi britanicul Con Leahy, reuşind să-şi adjudece medalia de argint. Succesul lui Somodi a fost sărbătorit de întregul oraş. Viceprimarul l-a luat cu maşina de la gară şi l-a adus în centru, unde clujenii l-au sărbătorit cu o masă festivă. Performanţa lui István a determinat autorităţile locale să construiască o arenă modernă la Cluj, care a fost inaugurată în 1911. Este vorba despre stadionul „Ion Moina”, pe care obişnuia să joace şi echipa de fotbal „U” Cluj, arenă demolată în 2009 pentru a face loc actualei „Cluj Arena”. Totuşi, Somodi a renunţat, treptat, la cariera sportivă. În 1911 a mai câştigat o competiţie internaţională, la Dresda, după care a decis să-şi dea doctoratul în drept, fiind imediat acceptat ca membru în Baroul Cluj.

În 1914 a fost nevoit să meargă pe front, odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, fiind înrolat în armata austro-ungară. La final, după unirea Ardealului cu România, Somodi a decis să se ocupe de reorganizarea sportului din Cluj, fiind ales şi preşedinte al Clubului Atletic Universitar. De altfel, în 1934 a primit, de la regele Carol al II-lea, distincţia oferită celei mai bune asociaţii sportive din România. În 1940 a devenit procuror, iar după venirea comuniştilor la putere a fost scos complet din viaţa publică, fiind considerat „duşman al poporului”. I s-a retras pensia, dreptul de a pregăti sportivi sau de a lucra ca avocat, şi chiar dreptul de a se apropia de stadionul construit de autorităţi în cinstea triumfului său. A trăit în condiţii foarte grele, fiind nevoit la un moment dat să-şi vândă şi medalia olimpică pentru a putea supravieţui. S-a stins din viaţă în 1963, într-un anonimat total, iar la înmormântarea lui au participat doar câţiva prieteni.

Ce făceau românii în 1908

- Traian Vuia proiectează şi construieşte avionul de concepţie proprie "Vuia nr. 3".
- A fost inaugurată Universitatea Populară de la Vălenii de Munte, condusă şi organizată de Nicolae Iorga
- A fost înfiinţată Societatea Scriitorilor Români, al cărei prim preşedinte a fost ales Cincinat Pavelescu
- Ia fiinţă Institutul pentru producerea serurilor şi vaccinurilor (numit din 1921 Institutul Pasteur) din Bucureşti

Jocurile Olimpice Intercalate din 1906 nu mai sunt recunoscute

Având în vedere faptul că autorităţile greceşti insistau încă din 1896 ca Jocurile Olimpice să aibă loc numai pe pământ grecesc, Comitetul Internaţional Olimpic a decis în 1901 să facă un mic compromis. Astfel, la doi ani distanţă de la fiecare ediţie a Jocurilor Olimpice, s-ar fi organizat nişte competiţii similare, ce aveau să fie găzduite numai de Atena. S-a decis ca prima ediţie a Jocurilor Olimpice Intercalate să aibă loc în 1906, pentru a sărbători împlinirea a zece ani de la prima ediţie modernă. Zis şi făcut. Între 22 aprilie şi 2 mai 1906, Atena a găzduit o întrecere grandioasă, la care au luat parte 854 de sportivi din 20 de ţări. Deşi competiţia a fost una de succes, fiind mult mai bine organizată decât Jocurile Olimpice din 1900 şi 1904, Comitetul Internaţional Olimpic s-a răzgândit şi a redus această ediţie la simplul statut de întrecere sportivă, luând o decizie finală de a respecta doar ciclul olimpic de patru ani. Astfel, la cererea baronului Pierre de Coubertin, toate medaliile câştigate la întrecerea din 1906 au fost şterse definitiv din palmaresul oficial, iar Atena s-a mai bucurat abia în 2004 de organizarea unei noi ediţii.

Citeşte şi: 

1904: Cum au vrut americanii să demonstreze „supremaţia albilor” faţă de „canibali feroce” şi alţi „primitivi”

1900: Amatorism la umbra turnului Eiffel

1896: Anul lui Spiridon, cărăuşul de apă din Atena

Antichitate: Primul campion a fost un bucătar, iar un boxer a ieşit învingător fără să-şi lovească deloc adversarul

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite