Simona dansatoare: Halep a zburdat pe teren cu Suarez Navarro şi e în sferturile de la French Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (4 WTA) creşte de la un meci la altul la French Open. Astăzi, ea a învins-o categoric pe o adversară în faţa căreia avea un bilanţ catastrofal: şase înfrângeri în şase meciuri disputate pe zgură.

Simona Halep a devenit o „ucigătoare“ pe terenul de tenis! Şi şi-a făcut un obicei de a începe meciurile într-o formă devastatoare.

I-a dat un 6-0 sec lui Kasatkina în primul set, iar cu Suarez Navarro (Spania, 23 WTA) a pornit, din nou, ca din tun. În primul game, românca a salvat două mingi de break, dar, într-un final, şi-a făcut serviciul. Apoi, de la 1-0 încolo, Halep a pus piciorul pe acceleraţie şi s-a dus la un incredibil 5-0! 

De reţinut:

*Suarez Navarro s-a prezentat la meciul cu Halep fără set pierdut în precedentele trei întâlniri.

*Halep pierduse şase meciuri din şase pe zgură cu Suarez Navarro până la partida de astăzi.

Abia la 5-0, spanioloaica a primit o gură de aer, şi-a făcut serviciul la 15, şi a punctat pe tabelă. Degeaba însă! Simona a închis setul în game-ul următor, după 27 de minute: 6-1.

Din nou, a depăşit momentul greu

Setul doi a început excelent pentru Halep, cu un nou break. Brusc, victoria cu Suarez Navarro părea o simplă formalitate. Iberica s-a agăţat însă de game-ul următor cu dinţii, realizând că e unul de totul sau nimic. 

A ieşit o luptă dură în care, mai întâi, Simona s-a dus la 40-0. N-a reuşit însă punctul decisiv, iar Carla a egalat: 40-40. De aici, Suarez Navarro a ratat trei mingi de break, însă, într-un final, a valorificat-o pe a patra şi a egalat: 1-1.

Spre lauda ei, Halep n-a dezarmat şi a oferit replica perfectă în game-ul următor: re-break pentru 2-1. Iar de aici încolo, totul a fost mai uşor. Suarez Navarro s-a „topit“, pur şi simplu, în faţa jocului solid arătat de Simona, aceasta rezolvând şi setul doi: 6-1.

  

În sferturi, Halep se va duela cu Elina Svitolina (6 WTA). Aceasta a învins-o pe Petra Martici (290 WTA), scor 4-6, 6-3, 7-5. Svitolina a trecut de Halep în finala turneului de la Roma, ultimul înainte de French Open 2017.

CITEŞTE ŞI:

*Halep radiază de încredere: prima reacţie a Simonei după ce s-a calificat în sferturile de la French Open

*CTP invită la calm: „Halep a scăpat de dracu’, dar poate îl întâlneşte pe fiul lui!“. De ce se teme de entuziasmul general

*Halep, faţa în faţă cu revelaţia anului 2017: s-a aflat cu cine va juca în sferturile de la French Open

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite