Simona Halep are culoar spre finală! 12 favorite aflate pe jumătatea ei de tablou au fost eliminate de la Indian Wells

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep FOTO Getty Images
Simona Halep FOTO Getty Images

După ce a supravieţuit unui meci complicat în turul al treilea de la Indian Wells, Simona Halep a primit cadou un traseu mult mai facil până în ultimul act.

Simona Halep s-a calificat în optimi la Indian Wells, fază în care o va întâlni pe Qiang Wang, din China, locul 55 WTA. Din calea jucătoarei noastre au dispărut 12 tenismene dintre primele 32 ale ierarhiei.

Simona Halep era să o păţească şi ea în meciul cu tânăra Caroline Dolehide, o americană de 19 ani clasată pe locul 165 WTA. Aceasta a capturat primul set după doar 32 de minute, scor 6-1, şi a reuşit să împingă partea a doua în tie-break, revenind de la 3-5. Simona s-a impus în tie-break cu 7-3, a eliberat un gest de descătuşare, după care a tranşat decisivul cu 6-2.  "Mult respect pentru ea, este o jucătoare extraordinară şi <top-spin-ul> ei este foarte greu de returnat. Am avut probleme în setul secund, dar am vrut să rămân acolo, să lupt până la sfârşit. După ce am câştigat setul al doilea, m-am gândit că am o mare şansă să câştig meciul. Am simţit-o căzută puţin după ce a pierdut setul al doilea şi mi-am spus că trebuie să fiu mai agresivă, să o ţin în spate, pentru că dacă atacă mingea, e greu să returnez. Cred că m-am mişcat bine, am fost un pic mai puternică în picioare în final şi poate de aceea am câştigat", a declarat Simona Halep, la interviul de pe teren. 

Americanca a enervat-o
Atunci când scorul era 4-2 pentru Halep în setul al doilea, americanca a replicat imediat, câştigând pe serviciul Simonei. Punctul decisiv care a făcut ca scorul să devină 4-3 a fost luat de Dolehide într-un mod nesportiv. După un retur al lui Halep, Caroline ar fi putut trimite mingea oriunde, însă a lovit-o în plin pe Simona! Americanca şi-a cerut scuze, dar Halep a fost vizibil iritată, aruncându-i Carolinei o privire furioasă, în momentul schimbului de teren.

Urmează adversare teoretic accesibile
Această victorie muncită a Simonei a venit la pachet cu alte bonusuri. Kristina Mladenovici, posibilă adversară în optimi pentru Halep, a fost eliminată de Qiang Wang, Petra Kvitova a pierdut la o americancă de 16 ani, Amanda Anismiova, iar Jelena Ostapenko a cedat şi ea în faţa Petrei Martici. Cele trei jucătoare completează o listă de tenismene cu greutate care au părăsit jumătatea de tablou a Simonei Halep, listă condusă de Garbine Muguruza. Pentru româncă urmează meciul cu Qiang Wang, locul 55 WTA, în sferturi ar veni Petra Martici (Croaţia, locul 51 WTA) sau Marketa Vondrousova (locul 54 WTA), iar în semifinale se prefigurează un duel cu Pliskova, singura dintre favorite care a rămas în calea Simonei spre finală. Ţinând cont că tenismena cehă a dezvoltat un complex în faţa româncei, care conduce cu 6-1 la meciuri directe, pare că Halep nu poate fi oprită până în ultimul act.

Cine e Qiang Wang
Următoarea adversară a simonei Halep, Qiang Wang (55 WTA), a venit la Indian Wells cu un bilanţ modest în 2018: 5 victorii, 5 înfrângeri. Asiatica de 26 de ani a părăsit atât Australian Open, cât şi turneul de la Doha în turul I, fiind învinsă de fiecare dată de Madison Keys (14 WTA). A urmat întrecerea de la Dubai, unde Wang a fost eliminată în turul II, pierzând meciul cu Svitolina (4 WTA). La Indian Wells însă, chinezoaica a depăşit toate aşteptările: e în optimi, după ce a trecut de trei jucătoare bine cotate, Timea Bacsinzky, Elise Mertens şi Kristina Mladenovici. 


Favorite eliminate din calea Simonei
Jucătoare Loc WTA
Garbine Muguruza 3
Jelena Ostapenko  6
Petra Kvitova  9
Johanna Konta 11
Kristina Mladenovici 14
Ashleigh Barty 16
CoCo Vandeweghe 17
Svetlana Kuzneţova 19
Elise Mertens 22
Barbora Strycova 29
Dominika Cibulkova 30
Agnieszka Radwanska 31

Ce urmează pentru Halep
Optimi Qiang Wang (China, locul 55)
Sferturi Martici (Croaţia, 51) sau Vondrousova (Cehia, 54)
Semifinale  posibil Karolina Pliskova (Cehia, 5)
Finală Wozniacki / V. Williams  / Kerber
   

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite