Simona Halep şi Darren Cahill s-au revăzut la Bucureşti. Reacţia fabuloasă a jucătoarei de tenis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
halep

Darren Cahill a venit pentru câteva zile în România pentru a da curs invitaţiei de a participa la Sports Festival, de la Cluj.

Cahill a ajuns miercuri la Bucureşti şi s-a cazat la Baza Stejarii, unde locuieşte şi Halep, iar ieri Simona l-a avut la antrenament pe cel care i-a fost mentor mai bine de trei ani.

La rugămintea Digisport, televiziune care transmite evenimentul, australianul le-a transmis un mesaj românilor, legat de sosirea sa în ţara noastră, moment în care Simo a simţit nevoia să facă o glumă şi a sărit prin spatele lui Cahill.

Australianul nu a fost deloc deranjat şi a reuşit să îşi ducă la bun sfârşit ideia amuzantă: "Salut, sunt Darren Cahill şi am ajuns la Bucureşti, la frumoasa bază Stejarii. Abia aştept să ajung la Cluj, la Sports Festival. Daniela Hantuchova, Fabio Fognini, Marius Copil şi mai era cineva, dar nu cred că este un jucător atât de cunoscut…", a fost gluma lui Darren, care a omis-o intenţionat tocmai pe Simona Halep.

Evenimentul din Cluj se va desfăşura la finalul acestei săptămâni, Simona Halep urmând să joace două partide demonstrative, sâmbătă, începând cu ora 18:00.

Imaginile video pot fi vizionate aici

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite