Simona Halep a fost cerută de soţie de Toni Iuruc! Cum arată inelul de logodnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep

Simona Halep şi Toni Iuruc (42 de ani) sunt împreună de peste doi ani, iar relaţia lor urmează să treacă foarte curând la o nouă etapă.

Jucătoarea de tenis ar fi fost cerută de soţie de milionarul machedon, iar cei doi le-ar fi arătat unor prieteni apropiaţi o fotografie în care Simona purta inelul primit, a scris gsp.ro

Toni şi Simona Halep (29 de ani, 3 WTA) s-au afişat prima dată după finala câştigată sportiva din Constanţa la Wimbledon, în 2019. 

Într-un interviu acordat în urmă cu câteva luni, cea mai bună jucătoare de tenis a României a declarat că naşterea unui copil va depăşi trăirile experimentate pe terenul de joc.

“Să am un copil cred că o să depăşească orice senzaţie pe care am avut-o eu în tenis. Am spus mereu, viaţa mea bate tenisul. Tenisul este ca o completare, nu poate să ia faţa vieţii mele”, a spus fostul lider al clasamentului mondial.

halep
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite