Simona Halep, locul 3 în topul mondial al anului 2018 realizat de Asociaţia Internaţională a Presei Sportive. Câştigător surpriză la băieţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Internaţională a Presei Sportive a anunţat clasamentele celor mai buni atleţi din 2018. La ancheta organizaţiei de presă au participat 359 de ziarişti de sport din 87 de ţări, scrie Agerpres.

Fotbalistul croat Luka Modric, mijlocaşul echipei Real Madrid, a primit miercuri, la Zagreb, trofeul rezervat celui mai bun sportiv al lumii în 2018, oferit de Asociaţia Internaţională a Presei Sportive (AIPS). Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a clasat pe locul al treilea la feminin, după gimnasta americană Simone Biles şi schioarea cehă Ester Ledecka.

Modric (33 ani), câştigătorul ultimului Balon de Aur şi căpitanul selecţionatei Croaţiei, vicecampioană mondială în 2018, a obţinut 419 puncte în cadrul anchetei AIPS, devansând două vedete ale tenisului mondial, sârbul Novak Djokovic (337 puncte) şi elveţianul Roger Federer (290 puncte).

"Mulţumesc tuturor celor care au votat în favoarea mea. Este o onoare excepţională să primesc o astfel de recunoaştere specială. Mă simt cu adevărat fericit", a decalat fotbalistul croat în momentul primirii trofeului din mâinile secretarului general al AIPS, Jura Ozmec.

La feminin, Simone Biles, cvadruplă medaliată cu aur la Mondialele de gimnastică artistică de la Doha, desfăşurate anul trecut, a ocupat prima poziţie, cu 427 puncte, urmată de Ester Ledecka, câştigătoarea aurului olimpic atât la schi alpin cât şi la snowboard, cu ocazia JO 2018, care a primit 335 puncte, devansând-o cu doar patru puncte pe Simona Halep (331 puncte).

Iată rezultatele finale ale anchetei:
Cel mai bun sportiv în 2018
1. Luka Modric (Croaţia/fotbal) 419 puncte (13,15%)
2. Novak Djokovic (Serbia/tenis) 337 (10,58%)
3. Roger Federer (Elveţia) 290 (9,1%)
4. Kylian Mbappe (Franţa/fotbal) 282 (8,85%)
5. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Formula 1) 266 (8,35%)
6. Cristiano Ronaldo |(Portugalia/fotbal) 234 (7,34%)
7. Kamil Stoch (Polonia/sărituri cu schiurile) 202 (6,34%)
8. Marcel Hirscher (Austria/schi alpin) 159 (4,99%)
9. LeBron James (Statele Unite/baschet) 142 (4,46%)
10. Martin Fourcade (Franţa/biatlon) 119 (3,7%)

Cea mai bună sportivă în 2018
1. Simone Biles (Statele Unite/gimnastică artistică) 427 puncte (13,4%)
2. Ester Ledecka (Cehia/schi alpin/snowboard) 335 (10,51%)
3. Simona Halep (România/tenis) 331 (10,39%)
4. Ada Hegerberg (Norvegia/fotbal) 290 (9,1%)
5. Serena Williams (Statele Unite/tenis) 260 (8,16%)
6. Mikaela Shiffrin (Statele Unite/schi alpin) 255 (8%)
7. Katie Ledecky (Statele Unite/înot) 252 (7,91%)
8. Marit Bjorgen (Norvegia/schi fond) 207 (6,5%)0
9. Ekaterina Stefanidi (Grecia/săritura cu prăjina) 203 (6,37%)
10. Amandine Leynaud (Franţa/handbal) 79 (5,62%)
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite