Simona Halep, de neclintit! Ce bornă ireală va atinge românca în această săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep

Cea mai bună jucătoare de tenis a României este şi cea mai constantă sportivă din circuit, Simona urmând să împlinească, săptămâna aceasta, 7 ani de când se află în elita tenisului mondial.

Se spune că e mai greu să te menţii la vârful unui sport, decât să ajungi acolo. iar Simonei Halep ar trebui să aibă răspunsul la această controversă. Românca nu doar că a ajuns numărul 1 lume, poziţie pe care a ocupat-o timp de 64 de săptămâni de-a lungul ultimilor ani, ci a reuşit să se menţină 7 ani în top 10 poziţii ale ierarhiei WTA. 

Astfel, Simona a intrat între primele 10 locuri ale lumii pe 27 ianuarie 2014 şi a rămas acolo până în prezent. Sportiva din Constanţa nu doar că a început astăzi a 346-a săptămână consecutivă în Top 10 WTA, ci conduce şi în clasamentul făcut pe baza acestui criteriu între jucătoarele aflate în activitate. 

Dacă luăm în considerare întreaga istorie a circuitului feminin, Simona este abia pe locul 8 ca număr de săptămâni între primele 10 jucătoare ale lumii. Martina Navratilova este sportiva care a petrecut cele mai multe săptămâni la rând în top 10 WTA, fix 1000, ea fiind urmată de Steffi Graf (625) şi Gabriela Sabatini (508). Pentru a mai avansa o poziţie, Simona trebuie să o depăşească pe Hana Mandlikova, jucătoare care are 421 de săptămâni.

Halep nu a fost doar o prezenţă permanentă în Top 10 WTA în ultimii 7 ani, dar ea a fost şi mai mereu în partea de sus a acestui clasament. Concret, în 342 dintre aceste săptămâni a fost în Top 8, 319 săptămâni în Top 5, 228 săptămâni în Top 3 şi 160 săptămâni în Top 2.

Favorită să redevină numărul 1 

Revista Tennis Magazine consideră că Simona Halep şi Naomi Osaka sunt jucătoarele cu cele mai mari şanse să o detroneze pe Ashleigh Barty din fotoliul de lider WTA. 

„Când încerci să prezici cine ar putea să o combată pe Barty în lupta pentru primul loc în acest an, două nume ies în evidenţă – două nume care nu doar că ocupă locurile 2 şi 3 în clasamentul WTA, dar sunt şi ultimele lidere mondiale înaintea lui Barty. Aceste jucătoare sunt Simona Halep şi Naomi Osaka. Halep poate că nu a câştigat un Grand Slam în 2020, dar este campioana en-titre de la Wimbledon. De asemenea, ea ştie deja cum e să fii pe primul loc în clasamentul WTA şi a terminat anul pe această poziţie în 2017 şi 2018, a scris Tennis Magazine, citat de spotmedia.ro

Pe lângă Simona Halep şi Naomi Osaka, Tennis Magazine le mai creditează cu şanse şi pe Sofia Kenin, Elina Svitolina, Karolina Pliskova, Aryna Sabalenka, Bianca Andreescu. De asemenea, la capitolul surprize sunt trecute Serena Williams, Victoria Azarenka şi Iga Swiatek.

Cum arăta top 10 pe 27 ianuarie 2014:

1. Serena Williams (SUA) 13.000 puncte

2. Victoria Azarenka (Belarus) 6.581

3. Na Li (China) 6.570

4. Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.750

5. Maria Sharapova (Rusia) 5.416

6. Petra Kvitova (Cehia) 4.745

7. Sara Errani (Italia) 4.440

8. Jelena Jankovici (Serbia) 4.310

9. Angelique Kerber (Germania) 4.030

10. Simona Halep (Romania) 3.760

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite