Spălarea ruşinii. Despre meciul Grecia-România

Eram la Oradea, la „Zilele revistei Familia”, luînd prînzul în restaurantul unui hotel cînd am văzut la „breaking news”: „Ruşine naţională” Era o frază întreagă, dar pe loc mi s-a oprit inima, aşa că nu mai ştiu ce-a urmat. Vai de mine, ne uitam unii la alţii, poeţi, scriitori, redactori şi alte asemenea veniţi din toată ţărişoara, ce s-o fi întîmplat cu patria noastră cît noi am băut pălincă şi cafea?!

După un timp, o fată cu o expresie de Antigona de maidan a urlat: „România TV va spăla ruşinea naţională...” Înc-o ruşine, asta chiar că e grav! Nu mai puteam să mestecăm, darămite să înghiţim! Am devenit palizi ca varza murată.

Şi cînd am auzit, în sfîrşit, ruşinea! Auzi acolo, postul naţional nu vrea să difuzeze marele meci Grecia-România! Păi se poate una ca asta! Nu şi nu şi nu şi-atît!

Şi cînd i-am văzut, mult mai tîrziu, la cină, pe Dumitru Graur alături de Corneliu Vadim Tudor, am ştiut că se apropie Apocalipsa pe care însă ei o s-o întîrzie cît or putea, împreună cu România TV, bineînţeles. Că milioane de oameni sunt sub limita subzistenţei, că în spitale mişună şobolanii şi nepotismul, că în şcoli se lucrează pentru statistică - asta nu-i nimic! Doar meciul să ne-o dea Dumnezeu cel mare şi milostiv, că tot ne omorîm după agheasmă!
 

Am crezut eu, fudul ce sunt, că numai mass-media maghiară poate să transforme în Mohács un rezultat pe cît de trist, pe-atît de logic cum a fost acel 8-1 cu Olanda. Fugi de-aici! Ce se compară cu o ruşine naţională?! Nimic, fraţi români! Să trăgem o spălare!