Spania şi Olanda îşi vor disputa supremaţia mondială în handbalul feminin. Când se va juca ultimul act

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campionatul Mondial de handbal feminin se apropie de final, după ce Spania şi Olanda şi-au asigurat prezenţa în ultimul act.

Duelul supremaţiei le va aduce faţă în faţă pe Spania şi Olanda, duminică, de la ora 13:30. Pentru medalia de bronz se vor înfrunta Rusia şi Norvegia, în finala mică.

Spania şi-a asigurat un loc în finală, după ce s-a impus în faţa Norvegiei, scor 28-22, în vreme ce Olanda a trecut de Rusia, făcând diferenţa în ultimul minut, rezultat final 33-32.

Naţionala iberică nu mai reuşise calificarea în semifinale, din 2011, când avea să-şi adjudece chiar medalia de bronz şi, înaintea meciului cu Norvegia, păreau în faţa unei misiuni imposibile, întrucât nu se mai impuseseră în faţa acestei reprezentative de şapte ani, într-un meci oficial. De cealaltă parte, reuşita Olandei a fost o surpriză, căci Rusia este de patru ori campioană mondială şi avea, până la această întâlnire, victorii pe linie în competiţie. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite