Steaua plăteşte scump din cauza huliganilor: Comisia de Disciplină a lovit formaţia din Ghencea cu o pedeapsă dură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piovaccari şi colegii săi vor fi singuri acasă în următoarele două partide
Piovaccari şi colegii săi vor fi singuri acasă în următoarele două partide

Steaua poate deveni campioană matematic, în această etapă sau în următoarea, dar sărbătoarea cuceririi titlului va trebui să fie amânată după decizia de azi.

Asta deoarece, după incidentele din timpul partidei Steaua – FC Braşov, scor 3-0, Comisia de Disciplină a tăiat în carne vie. La jocul respectiv, fanii roş-albaştrilor au aruncat cu obiecte spre fundaşul „stegarilor“, Marius Constantin, şi au scandat mai multe loznici rasiste la adresa acestuia din cauza trecutului său rapidist. 

Constantin a fost eliminat, în minutul 85, după ce le-a arătat suporterilor Stelei degetul mijlociu. Pentru catonaşul roşu încasat ca urmare a unui gest nesportiv, apărătorul de 29 de ani a fost suspendat trei etape şi amendat cu 3.000 de lei.

Nici Steaua n-a scăpat mai uşor. Clubul a fost amendat cu 60.000 de lei şi va trebui să joace fără spectatori în următoarele două partide de pe teren propriu, cu Corona (5 mai) şi cu Pandurii (10 mai). În aceste condiţii, titlul poate fi sărbătorit alături de fani abia în ultima rundă, la 21 mai, atunci când Steaua va întâlni Oţelul.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite