„Sunt peste 90 la sută şanse să aducem Campionatul European de fotbal la Bucureşti!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Sandu şi ai lui se laudă că pe „Arena Naţională” se vor juca meciuri de la Campionatul European de fotbal din 2020.

Retras pe poziţia de preşedinte de onoare al FRF, Mircea Sandu şi-a asumat misiunea de pune Bucureştiul pe harta oraşelor europene care vor găzdui meciuri de la turneul final din 2020. Va fi un campionat cu adevărat special, organizat în 13 oraşe diferite, pentru a marca 60 de ani de la primul EURO (Franţa, 1960). Într-un singur oraş se vor juca semifinalele şi finala, iar celelalte 12 vor primi un „pachet” de trei meciuri din grupe plus o optime sau un sfert de finală. 
UEFA a primit ieri dosarul de candidatură al „Arenei Naţionale” din Bucureşti, care cuprinde şi angajamentul Guvernului că va suporta cheltuieli de aproximativ 20 de milioane de euro, cele mai importante fiind legate de infrastructură. Dumitru Mihalache, „mâna dreaptă” a lui Mircea Sandu, susţine că dosarul nostru e complet şi estimează la "peste 90 la sută" şansele ca Bucureştiul să găzduiască trei meciuri din grupe şi unul din optimi. Nu putem spera la mai mult, pentru că „Arena Naţională” are sub 60.000 de locuri, condiţia minimă pentru a primi şi un sfert de finală.
Ne „luptăm” cu ţările vecine
Termenul de depunere a candidaturilor expiră vineri noapte, la ora 00.00, dar Cehia, Polonia şi Portugalia au anunţat deja retragerea din această cursă. „Cehia a renunţat pentru că Guvernul nu-i aprobă banii, iar Polonia şi-a dat seama că nu are şanse conform politicilor UEFA”, consideră Mircea Sandu. În schimb, „politicile UEFA” avantajează România, Michel Platini afirmând că ţările care nu au găzduit niciodată EURO au un atu în plus. Dintre statele aflate în vecinătatea noastră, mai candidează Ungaria, Bulgaria, Serbia şi Ucraina (cu două stadioane) şi, cel mai probabil, doar două oraşe din această parte a Europei vor fi alese de forul de la Zurich. „Se vor face împerecheri pe zone şi probabil că noi vom fi cu o ţară din Estul Europei, nu ştiu care dintre ele”, mai spune „Naşu”.
România va juca la Bucureşti
Dacă se califică la EURO 2020, iar Bucureştiul e acceptat ca oraş organizator, echipa naţională a României va disputa cel puţin două meciuri în faţa suporterilor „tricolorilor”. Ca terenuri de antrenament, au fost propuse stadioanele Giuleşti, Steaua, Dinamo şi „Arcul de Triumf”, urmând ca UEFA să aleagă două dintre ele.

19 septembrie este data la care UEFA va anunţa arenele care vor găzdui meciuri de la EURO 2020.
29 de oraşe candidează pentru cele 12 locuri disponibile la pachetul standard (trei jocuri din grupe plus o optime sau un sfert)


Stadioane „favorite” la EURO
Wembley (Londra)
Allianz Arena (Munchen)
Ataturk (Istanbul)
Olimpico (Roma)
Olimpico (Madrid) *
Amsterdam Arena (Amsterdam)
Ernst Happel (Viena)
Olimpic (Atena)
Ferenc Puşkaş (Budapesta)
Arena Naţională (Bucureşti)
Friends Arena (Stockholm)
New Zenit Stadium (Sankt Petersburg)
*Stadion aflat în construcţie
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite