Sute de suporteri protestează faţă de preţurile mari ale biletelor pentru meciurile din Premier League

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasionaţii fotbalului englez vor protesta faţă de preţurile biletelor de acces la meciurile din Premier League, pe care le consideră „ridicole“ şi „uriaşe“. Aceştia s-au arătat deranjaţi de costurile tichetelor, în continuă creştere şi promit un marş cu o participare a câtorva sute de suporteri.

Protestul va avea loc joi, în faţa sediilor Premier şi Football League, din pricina preţurilor în ascensiune pe care le au biletele. Singurele cluburi care şi-au păstrat grilele de sezonul trecut sunt Manchester United, Chelsea, Sunderland, Swansea, West Bromwich Albion, Tottenham şi West Ham United. 
Cele mai ieftine abonamente sunt de 526£ (659€, în creştere cu 6,5%), iar cele mai scumpe ating 870£ (1.090€, în creştere cu 7%), notează „DailyMail“.

Directorului executiv al Federaţiei Suporterilor de Fotbal (FSF), Kevin Miles, susţine că „Fotbalul înoată în bani, cluburile încasând sume record de televizare, în timp ce suporterii sunt secătuiţi de preţurile mari; suporterii trebuie să vorbească despre asta“. Potrivit acestuia, noul contract care implică drepturile de televizare a meciurilor este în valoare de 5,5 miliarde de lire sterline (6,9 miliarde de euro), cu 2,1 miliarde de lire (2,6 miliarde de euro) mai mult decât precedentul. 

Un comunicat remis de FSF susţine faptul că banii proveniţi de la televiziuni le-ar permite cluburilor să nu mai încaseze bani în toate meciurile din campionat. Una dintre dorinţele suporterilor este ca biletele meciurilor din deplasarea echipei pe care o susţin să nu depăşească 20£ (25). În realitate, în prima etapă, preţurile pentru cei care merg în deplasare variază între 25£ (31€, West Bromwich - Sunderland) şi 55£ (69€, West Ham United - Tottenham).

În acest sens, conducerea Premier League a promis organizarea unei întâlniri cu un grup de suporteri, la Londra, însă problema rămâne faptul că preţurile sunt stabilitate de cluburi. În afară de cluburile care şi-au păstrat preţurile de sezonul trecut, există unul care le-a redus: Newcastle United.
Cele mai scumpe bilete din prima etapă variază între 25£ (31, West Bromwich - Sunderland) şi 75£ (94, West Ham United - Tottenham Hotspur), în timp ce în a doua rundă acestea oscilează între 16£ (20, Hull City - Stoke City) şi 70£ (88, Chelsea - Leicester City).

Povestea suporterilor agresaţi la România - Belgia: firma de pază a folosit forţa inutil  

Incidente la România - Belgia: suporteri agresaţi fizic de forţele de ordine după afişarea unui mesaj

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite