Tenis: România a bătut Suedia cu 3-1 în Cupa Davis! Adrian Ungur a risipit emoţiile, câştigând meciul patru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România şi-a asigurat menţinerea în Grupa I a Zonei Euro Africane din Cupa Davis, al doilea eşalon valoric. Ungur a adus punctul victorios.

Adrian Ungur a trecut în patru seturi de suedezul Elias Ymer, un jucător de 18 ani, aflat pe locul 242 în clasamentul ATP. . Ungur a câştigat în cele din urmă cu 3-6, 6-4, 7-6, 6-3 şi a adus punctul de care mai avea nevoie România, care conducea cu 2-1 după primele două zile! 

Adrian Ungur: "Publicul a fost foarte important, mai ales în tiebreakul setului trei, un moment cheie al meicului. Mă bucur că am câştigat pentru că rămăsesem în urmă, eram singurul care nu a adus un punct pentru România". 

George Cosac, preşedinte FR de Tenis: "Ungur a intrat mai greu în meci, a simţit presiunea pentru că a pierdut în prima zi. Apoi, s-a descătuşat şi a adus punctul liniştitor". 

La meci a asistat şi Simona Halep, locul 2 WTA. Ea a declarat că speră să aducă României o medalie la Jocurile Olimpice de la Rio!

Meciul cinci, dintre Marius Copil şi Christian Lindell, nu s-a mai disputat. 

România - Suedia 3-1

•Adrian Ungur (134 ATP) - Christian Lindell (256 ATP) 5-7, 6-7, 4-6.
Marius Copil (174 ATP) - Elias Ymer (242 ATP): 6-2, 6-3, 6-2
Florin Mergea/Horia Tecău - Isak Arvidsson/Johan Brunstron: 7-6, 7-6, 6-3
Adrian Ungur - Elias Ymer: 3-6, 6-4, 7-6, 6-3.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite