Tenis: România a învins şi Marea Britanie în FedCup! Echipa de dublu a adus din nou punctul decisiv!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipa de FedCup a României: antrenoarea Alina Cercel, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Simona Halep şi Monica Niculescu (de la stânga la dreapta) FOTO Facebook FedCup
Echipa de FedCup a României: antrenoarea Alina Cercel, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Simona Halep şi Monica Niculescu (de la stânga la dreapta) FOTO Facebook FedCup

Echipa de tenis a României a trecut cu 2-1 de Marea Britanie. Sorana Cîrstea a fost învinsă în primul meci, dar Simona Halep şi fetele de la dublu au întors scorul în favoarea noastră.

La două zile după ce a trecut de Ungaria cu 2-1, "naţionala" feminină de tenis a învins şi Marea Britanie, într-un meci contând pentru zona euro-africană a FedCup.

De data aceasta, Sorana Cîrstea a fost cea care şi-a pierdut meciul, ea fiind învinsă de Heather Watson în trei seturi. Simona Halep a recuperat apoi handicapul, după victoria la Johanna Konta, iar Monica Niculescu şi Irina Begu au adus punctul decisiv României, întocmai precum în disputa cu Ungaria. 

Rezultate

Heather Watson - Sorana Cîrstea 2-1 (6-7, 6-1, 6-4)

Simona Halep - Johanna Konta 2-0 (6-1, 6-4)

Irina Begu / Monica Niculescu - Jocelyn Rae / Heather Watson 2-0 (6-0, 6-2)

România va întâlni sâmbătă Letonia, adversarul cel mai slab cotat. Cu o nouă victorie, România ar încheia pe primul loc şi va întâlni duminică liderul Grupei C (cel mai probabil Ucraina) pentru a prinde un loc în play-off-ul spre a doua grupă mondială. 

Ultimele puncte câştigate de Monica Niculescu şi Irina Begu şi reacţia fetelor noastre

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite