TENIS România pregăteşte confruntarea cu Serbia, din Fed Cup. Simona Halep: „Nu cred că vom putea câştiga cu 3-0“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România se va duela cu Serbia în Fed Cup, meciurile fiind programate pe 19 şi 20 aprilie, la Arenele BNR din Bucureşti. În prima zi se vor disputa primele două meciuri de simplu, iar în ziua următoare vor fi celelalte două partide de simplu şi confruntarea de la dublu.

Simona Halep nu crede într-o victorie categorică a României: „Va fi un meci foarte greu, mai ales că Ana Ivanovici a câştigat un Grand Slam şi are experienţă foarte mare. Sunt încrezătoare, cred că putem câştiga această partidă, dar sunt pregătită pentru un meci foarte greu. Nu putem să ne gândim că o să câştigăm cu 3-0. Am încredere că putem câştiga cu 3-2. Nu am o problemă cu scorul, o să lupt şi vom vedea ce se va întâmpla acolo“.

Sorana Cîrstea, se va duela cu cea mai bună prietenă a sa, Ana Ivanovici. „Vorbesc în fiecare zi cu ea. Deja se ştie că suntem cele mai bune prietene. Practic, venim la serviciu. Fiecare vine să-şi facă treaba. Timp de două ore ne facem treaba, normal că fiecare va dori să aducă un punct pentru ţara sa, iar după aia, după ce ne vom da mâna, vom fi cele mai bune prietene iar. E vorba de priorităţi şi cred că după atât timp am ajuns să fim destul de mature. Într-un fel, cred că mai uşor să joc contra ei la Fed Cup decât la un turneu normal, pentru că aici fac parte dintr-o echipă.

Suntem pregătite şi fericite că jucăm acasă. Cred că şansele sunt de 50-50%. În Fed Cup, publicul face diferenţa, pentru că nu mai joc pentru mine, ci pentru România, pentru echipă“, a declarat românca.
Sorana Cîrstea va evolua doar în meciurile de simplu, la dublu participând Monica Niculescu şi Irina Begu. Întâlnirea dintre cele două ţpri va avea loc sâmbătă şi duminică, desfăşurându-se pe sistemul cel mai bun din cinci meciuri.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Simona Halep, pentru presa franceză: „Sunt un produs al tenisului românesc şi mă mândresc cu asta!“

Veşti bune înainte de Fed Cup. Simona Halep se pregăteşte să revină şi se antrenează zilnic

Simona Halep, despre pregătirea pentru Fed Cup, unde România va întâlni Serbia

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite