Tenisul, adus în cinematografe! „Am văzut ceva în privirea lui. Ceva ce mi-am spus că pot să redau“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Borg vs McEnroe
Borg vs McEnroe

„Weekend Adevărul“ continuă serialul dedicat filmelor cu şi despre sport. În episodul acesta vorbim despre cum au reuşit actorii să intre în pielea unor jucători de tenis care aveau în faţă mize colosale.

Tenisul, cu o ascensiune accelerată în ultimele decade, a ajuns în topul celor mai populare, dar şi a celor mai bine plătite sporturi la nivel mondial. Iar acest lucru se vede şi pe marile ecrane, 2017 aducând două super-producţii despre tenis.
 

Borg vs. McEnroe (2017)

Danezul Janus Metz zugrăveşte prietenia născută în spatele unei rivalităţi incitante a anilor ’80, reuşind să redea o poveste extraordinară. Suedezul Sverrir Gudnason, a cărui asemănare fizică cu „IceBorg“ este incredibilă, a vorbit despre cum a intrat în pielea campionului cu 11 titluri de Mare Şlem în palmares: „Când Borg juca tenis, Suedia se oprea. La început nu eram convins că ar trebui îmi asum acest rol. Simţeam că sunt atât de departe de el, ca personalitate şi persoană. Nu făcusem sport de ani buni, beam bere şi mâncam pizza. Nu fusesem niciodată pe un teren de tenis. Nu mă uitam la tenis. Apoi am privit câteva imagini şi am văzut ceva în privirea lui. Ceva ce mi-am spus că pot să redau. Am pus cap la cap piese ca într-un puzzle. Aşa am acceptat. Am avut jumătate de an să mă pregătesc. Aspectul fizic era cheia pentru rolul meu. Am început să joc tenis două ore pe zi cu un antrenor şi mâncam de şapte ori pe zi. Aveam nevoie de disciplină. Borg era disciplină. Shia (n.r. La Beouf, McEnroe în film) trebuia să dea jos masă musculară, eu trebuia să pun. A trebuit să memorăm 35-40 de schimburi din finala de la Wimbledon. Puteau fi două lovituri sau 12. Am memorat loviturile, poziţionările, tot. Borg juca, evident, cu rachetă de lemn şi avea un rever ce aducea cu o lovitură din hochei. Cu asta am început. Pentru că nu jucasem tenis până atunci, cred că mi-a fost mai uşor să mă obişnuiesc decât i-ar fi fost unui jucător de tenis. Acum, când joc, încerc să îmi găsesc propria lovitură de rever. Dar am rămas cu reverul lui - şi i-am spus asta lui Borg când ne-am întâlnit. Am preferat să o fac după ce am terminal filmul. Borg ne-a felicitat. I-a plăcut filmul. A spus că scenele de tenis au fost excelente“, a spus Gudnason pentru „GQ“ .

De partea cealaltă, americanul Shia La Beouf, cunoscut din „Transformers“, „I robot“ sau „Indiana Jones“, declara pentru „IndieWire“ : „McEnroe şi cu mine avem totul în comun. Pasionali. Perfecţionişti. Narcisişti. Şi eu sunt un pic ca o caricatură. Îl iubesc şi îl respect. Scenariul este genial. Am plâns când l-am citit. Cred că a fost neînţeles. Cred că a fost un tactician. A adus ceva nou jocului. Şi şi-a folosit furia ca armă tactică“.
 

Battle of the Sexes (2017)

Celebrul meci din 1973 dintre Billy Jean King şi Bobby Riggs este pretextul pentru a aduce pe ecran viaţa revoluţionarei americance, vârf de lance în lupta pentru obţinerea unor premii egale cu ale bărbaţilor în tenisul feminin. Filmul a primit două nominalizări la Globurile de Aur - pentru cei mai buni actori. „A fost prima dată când am jucat o persoană în viaţă. Am acceptat proiectul ştiind că, realist vorbind, nimeni nu o poate egala pe Billie Jean King“, declara actriţa Emma Stone, la premiera filmului. „A trebuit să îmi imaginez presiunea pe care o simţea. Dacă pierdea în faţa lui Riggs, eşua în numele tuturor femeilor. Billie îşi punea problema sexualităţii sale constant, dar iubea viaţa şi a încercat să se bucure de moment în ciuda presiunii - îmi făceam griji dacă voi putea reda asta. Am studiat mult - pe Billie şi pe mine. Am făcut multe lucruri prosteşti - mă plimbam, de exemplu, cu creioane între degete. Billie are mâini mai mari, eu am mâini micuţe, caraghiose. Mergeam prin cameră ascultând vocea lui Billie şi cu aceste creioane în mâini. Şi noi, la Hollywood, trebuie să corectăm chestia asta cu plata egală între actori şi actriţe“, mai spunea Emma Stone, pentru „ESPN“.
 

 Wimbledon (2004)

Britanicul Richard Loncraine aduce pe ecrane o poveste fictivă de la celebrul turneu de Mare Şlem londoneză, dar inspirată de surprinzătorul succes al lui Goran Ivanisevic din 2001, din postura de wildcard, de pe locul 125 ATP. În această comedie romantică, publicul englez se delectează cu un mult aşteptat succes britanic la Wimbledon, Paul Bettany, un obişnuit al filmelor Marvel, redând povestea lui Peter Colt, locul 119 mondial, intrat pentru ultima dată pe tabloul unui turneu, cu invitaţie. Colt e impulsionat de o idilă cu promiţătoarea stea în ascensiune Lizzie Bradbury, interpretată de Kirsten Dunst, eroina din Spiderman garantând practic succesul de box-office al filmului.

Interesant este că, pentru prima dată în istorie, Wimbledon a permis intrarea unor echipe de filmare pe terenurile de la All England Club, chiar în timpul turneului din 2003. „Am jucat puţin tenis când eram mică. Tatăl meu e un tip sportiv şi, german fiind - deci şi bun la tenis, m-a îndrumat să învăţ. Dar în momentul în care am început filmul, nici măcar nu mă uitam la tenis Am luat-o de la zero. Nu voiam să arăt ca o mârţoagă pe teren. Era vorba de expresie şi de forţă. Consultanţii în spatele camerelor îmi spuneau tot timpul ce să fac. Paul a intrat pe teren (n.r. - la Wimbledon) când era lume în tribune. L-au filmat acolo în timp ce publicul îl ovaţiona. Era ceva ce-şi dorise toată copilăria. Categoric, am simţit şi eu măreţia acelei arene şi am fost onorată că mi s-a permis să intru şi să filmez acolo“, declara Dunst pentru Filmoforce.


55
de ani avea Riggs, un misogin, când a înfruntat-o pe Billie Jean King (29 ani), pe 20 septembrie 1973. King a câştigat, 6-4, 6-3, 6-3.

90
milioane de telespectatori au urmărit partida „Bătălia Sexelor“, la nivel mondial

25
de milioane de dolari a fost bugetul filmului Battle of the Sexes

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite