Toma Coconea, locul 11 la red Bull X-Alps. Doar doi concurenţi au terminat cursa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toma Coconea
Toma Coconea

Cea de a opta ediţie a celei mai dificile competiţii de anduranţă din lume, Red Bull X-Alps, a luat sfârşit. 31 de sportivi selectaţi din 20 de ţări au luat startul la Salzburg, traversând Alpii până la Monaco şi atingând şapte puncte din şapte ţări.

Dintre cei 31 de sportivi, numai doi au ajuns pe salteaua de la Monaco – sportivul elveţian Christian Maurer, cel care şi-a adjudecat cea de a cincea victorie consecutivă, a reuşit această performanţă în 10 zile 23 ore şi 23 de minute, precum şi francezul Benoit Outters, aflat la prima sa participare.

Pentru toţi ceilalţi atleţi, competiţia s-a încheiat la 24 de ore după ce câştigătorul ajungea la Monaco. Toma Coconea, singurul sportiv care a participat la toate ediţiile, se afla pe locul 11, în cel de-al şaselea punct, la 271 km distanţă de finiş.

Toma Coconea a fost de două ori vice-campion Red Bull X-Alps. Anul acesta, istoria s-a repetat şi numai doi concurenţi au terminat cursa. În 2011 a fost aceeaşi situaţie, însă atunci a fost vorba despre Christian Maurer şi Toma Coconea.
 

“A fost o cursă solicitantă, cu multe momente cheie în care deciziile au făcut diferenţa. Am început competiţia în forţă, însă alţi atleţi au ales alte rute care le-a fost mai favorabile pentru zbor. Eu am încercat să recuperez, însă totul ţine de moment. Noua regulă cu oprirea cursei după 24 de ore, nu 48 cum a fost în anii precedenţi, a pus şi mai multă presiune pe noi. Oricum, m-am bucurat de cursă, de coechipieri şi am fost mândru că am pus steagul României încă un an pe harta celei mai dificile competiţii de anduranţă din lume”, a spus Toma Coconea.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite