Sport

articolul anterior articolul urmator

Torje îl contrazice pe Iordănescu: Este ruşinos. Le cerem scuze suporterilor

1
20 Jun 2016 08:12:16
Autor: Alex Stefan
Torje, între doi albanezi FOTO Getty Images
Torje, între doi albanezi FOTO Getty Images

Fotbalistul Gabriel Torje a declarat, duminică seară, după eliminarea României de la Campionatul European, că acest deznodământ este ruşinos şi că el şi colegii săi le cer iertare suporterilor.

"Cu siguranţă este ruşinos, nu avem nicio scuză, nu avem ce motive să invocăm. E ruşinos şi cred că va fi greu să trecem peste acest rezultat şi peste acest Campionat European. Trebuie să strângem rândurile şi să ne concentrăm pentru o campanie bună de calificare la Cupa Mondială. Dacă vom juca cum am jucat în ultima perioadă nu avem nicio şansă. Suntem cu toţii vinovaţi. Am avut o grupă accesibilă şi nu am putut să trecem. E greu să ne dăm seama ce s-a întâmplat. Puteam să ajut echipa mult mai mult personal. Eu personal şi întreaga echipă, întregul staf le cerem scuze suporterilor pentru că au venit şi ne-au susţinut", a spus Torje la Dolce Sport.

Reprezentativa României a fost învinsă, duminică seară, la Lyon, cu scorul de 1-0, de selecţionata Albaniei, şi a fost eliminată de la Campionatul European încă din faza grupelor.

În celălalt meci al grupei, Franţa şi Elveţia a remizat la Lille, scor 0-0, tot duminică. Astfel, România a ocupat ultimul loc în grupă

Grupa A a fost câştigată de Franţa, cu 7 puncte, urmată de Elveţia, cu 5 puncte, Albania, cu 3 puncte şi România, cu un punct. Franţa şi Elveţia sunt calificate în optimi, Albania trebuie să aştepte pentru a vedea dacă se află între cele patru echipe de pe locul 3 cu cea mai bună linie de clasament, din cele şase grupe.

România a pierdut anterior cu Franţa, scor 1-2, şi a remizat cu Elveţia, scor 1-1. Jucătorii antrenaţi de Iordănescu aveau ca obiectiv calificarea în optimile de finală ale Euro-2016.

Citeşte şi:

România - Albania 0-1: Adio, Euro! Adio, Iordănescu! Capul în pământ şi înapoi acasă
 
Reacţia lui Iordănescu după înfrângerea cu Albania: „Nu e o seară neagră, nu e o eliminare ruşinoasă, am obţinut un punct! Întrebaţi-l pe Burleanu dacă rămân selecţioner”
 
Corespondenţă de la Lyon: Iordănescu, exploziv: „Sunteţi un om rău! N-aţi realizat nimic în viaţă“. Cui i s-a adresat
 
Cine va fi viitorul selecţioner? „El trebuie să vină. Daţi-i un milion de euro! E singurul care poate revitaliza fotbalul“
 
După ce a ucis speranţele românilor, Tătăruşanu îşi pune cenuşă-n cap: „Îmi asum vina pentru gol, în fotbal sunt şi momente grele. Asta ne e valoarea!”
 
Cifrele dezastrului care ne trimite acasă: Albanezii au alergat mai mult decât noi şi au şutat mai mult la poartă
 
Cine se califică, cine pleacă acasă împreună cu România şi Ucraina. Toate calculele şi scenariile posibile la Euro

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Ionel Marcu
20.06.2016, 08:56:50

Și cum crede Torje că am putea obține calificarea la Mondiale de pe locul I în grupa de calificare, eventual II dacă acum am ieșit pe locul IV ?!

Modifică Setările