Tricolorii stau acasă, fanii români pot merge în Qatar: Cât costă biletele pentru CM 2022

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suporter

După tragerea la sorţi de astăzi (ora 19.00, TVR 1), iubitorii fotbalului din toate colţurile lumii vor avea posibilitatea de a-şi achiziţiona bilete la meciurile pe care vor să vadă de la faţa locului.

S-au vândut până acum 804.186 de bilete pentru turneul final. Cele mai multe cereri pentru tichete au venit din Qatar, SUA, Anglia, Mexic, Emirate, Germania, India, Brazilia, Argentina şi Arabia Saudită. 

Per total, au fost cereri pentru 16 milioane de bilete sosite din toate colţurile lumii. Din păcate pentru doritori, sunt disponibile doar două milioane de tichete, în total. Următoarea „fereastră“ pentru vânzarea biletelor se va deschide aici, începând cu data de 5 aprilie, de la ora 12.00, ora României. „În această următoare etapă a vânzărilor, suporterii îşi vor putea alege biletele în funcţie de calendarul meciurilor“, a precizat FIFA. 

Preţul tichetelor variază de la 69 la 220 de dolari. Pentru rezidenţii din Qatar, preţurile sunt mult mai mici, începând cu 11 dolari. Cele mai scumpe bilete sunt cele pentru finala Mondialului: între 604 şi 1.600 de dolari pentru vizitatorii care vor veni din străinătate şi 206 dolari pentru localnici. 

Urnele tragerii la sorţi

*Urna 1: Qatar (în calitate de gazda turneului), Brazilia, Belgia, Franţa, Argentina, Anglia, Spania, Portugalia

*Urna 2: Olanda, Danemarca, Mexic, Germania, SUA, Uruguay, Elveţia, Croaţia

*Urna 3: Senegal, Iran, Japonia, Maroc, Serbia, Polonia, Coreea de Sud, Tunisia

*Urna 4: Canada, Camerun, Ecuador, Arabia Saudită, Ghana, câştigător play-off America de Nord - Oceania, câştigător play-off Europa, câştigător play-off America de Sud - Asia

Meciurile care vor stabili ultimele trei calificate

ASIA

*7 iunie: Emiratele Arabe Unite - Australia

Se va juca într-o singură manşă, la Doha (Qatar). Învingătoarea avansează la barajul intercontinental.

EUROPA

*Iunie (data exactă va fi stabilită ulterior): Scoţia - Ucraina

Se va juca într-o singură manşă, la Glasgow. Învingătoarea va întâlni Ţara Galilor, în deplasare, în meciul decisiv de calificare.

BARAJELE INTERCONTINENTALE

*13/14 iunie (Asia - America de Sud): Emiratele Arabe Unite / Australia - Peru

*13/14 iunie (America de Nord - Oceania): Costa Rica - Noua Zeelandă

Ambele partide se vor juca într-o singură manşă, la Doha (Qatar)

Primul Mondial care se va juca în iarnă

*Faza grupelor: 21 noiembrie - 2 decembrie

*Optimi: 3-6 decembrie

*Sferturi: 9-10 decembrie

*Semifinale: 13-14 decembrie

*Finala mică: 17 decembrie

*Finala: 18 decembrie

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite