Triumful lui Vasile Dîba de la Montréal, o performanţă pe nedrept uitată: „Mi s-a rupt padela încă din primii 10 metri!“
0
„Olimpiada Nadia Comăneci“. Aşa a denumit presa internaţională întrecerile 1976. A mai existat, totuşi, în acel an, un erou al României la Jocurile Olimpice.
Se numea Vasile Dîba, iar performanţa sa nu trebuie subestimată: a devenit primul kaiacist român campion olimpic. O performanţă deosebită pentru un sportiv care tocmai împlinise 22 de ani. În condiţiile în care Nadia dominase concursul de gimnastică, speranţele României de a câştiga şi alte medalii de aur se legau şi de kaiac-canoe. Şi în primul rând de Ivan Patzaichin, cel care triumfase în Mexic, alături de Serghei Covaliov, şi la München, în proba individuală. De data aceasta, însă, „Amiralul” a dat greş, incomodat fiind şi de vântul care bătea din lateral. Ceea ce n-a reuşit Patzaichin, adică veteranul, avea să obţină Dîba, adică debutantul. Şi încă într-o probă de de kaiac simplu pe o distanţă de 500 de metri care fusese introdusă în programul olimpic chiar la acea ediţie. Tulcean de loc, s-a născut în Jurilovca, în 24 iulie 1954, Vasile Dîba fusese atras „spre sportul apelor” de Igor Lipalit, antrenorul care-l adusese la Dinamo. Şi deşi era debutant la Jocurile Olimpice, avea deja o carte de vizită garnisită cu două titluri mondiale, ambele cucerite în Mexic, în 1974 - avea să mai obţină încă trei, în 1977 şi 1978.
Plecat în finală de pe un culoar lateral, al 9-lea, deloc favorabil, kaiacistul român şi-a făcut cursa aşa cum ştia mai bine, adică imprimând ritmul care-i convenea. Altfel spus, Dîba a trecut imediat la conducere, urmărit de ungurul Zoltan Sztanity şi de est-germanul Rüdiger Helm. A rezistat atacurilor acestora şi a terminat primul cursa, cucerind, astfel, titlul olimpic, singurul titlu individual la kaiac din istoria participărilor României. Iar mai apoi avea să declare că n-a fost atât de simplu pe cât s-a văzut din tribună: “Am visat la această medalie, însă am avut emoţii foarte mari. Îi cunoşteam pe adversari. Am mai concurat alături de ei şi ştiam cât sunt de tari. Am câştigat seria, iar apoi semifinala. Şi din acel moment am început să mă gândesc la o victorie în finală”. Aceasta n-a fost însă singura reuşită a lui Vasile Dîba în concursul olimpic. La aceeaşi ediţie, de la Montréal, a mai câştigat bronzul pe distanţa de 1.000 de metri, iar la Moscova, în 1980, a avut alte două clasări pe podium: locul 2 la 1.000 de metri, în kaiacul de 4, alături de Nicuşor Eşeanu, Ioan Geantă şi Mihai Zafiu, şi 3 în proba individuală pe distanţa scurtă (500 m).
În serii mi s-a rupt padela încă din primii 10 metri, numai că am avut noroc că s-a întors cursa şi mi-am luat altă padelă. A fost greu fără padela mea, abia am reuşit să mă calific în finală, dar acolo am câştigat! Vasile Dîba Kaiacist
Citeşte şi celelalte episoade ale serialului-maraton “Weekend Adevărul”:
Cum şi-a bătut joc Nicolae Ceauşescu de marea atletă Viorica Viscopoleanu
„Vedeam doi adversari în loc de unul”: Triumful lui Nicolae Linca, singurul campion olimpic al boxului românesc, care a luptat cu o mână ruptă în 1956
1952: Din istoria Jocurilor Olimpice. Eroul ediţiei din 1952, cehoslovacul Emil Zátopek, a fost trimis de comunişti să muncească într-o mină de uraniu
1912: Japonezul care a început cursa de maraton în 1912 şi a trecut linia de sosire abia în 1967!
1900: Amatorism la umbra turnului Eiffel
Se încarcă comentariile...
