Turda e în delir: calificare fabuloasă pentru echipa de handbal masculin. Potaissa e în finala Challenge Cup!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băieţii antrenaţi de Horaţiu Gal au fost învinşi în turul „dublei“ cu Valur Reykjavik (Islanda) la opt goluri diferenţă (22-30) şi nimeni nu le dădea nicio şansă în retur. Ceea ce s-a întâmplat însă, duminică, în Sala Sporturilor ”George Bariţiu” a fost de-a dreptul fantastic.

Potaissa Turda a devenit a 5-a echipă românească din istorie calificată în ultimul act de la Challenge Cup, după Steaua, CSU Suceava, UCMR Reşiţa şi HC Odorhei, cu menţiunea că ultimele două au şi cucerit trofeul.

Elevii lui Horaţiu Gal au jucat formidabil în returul cu islandezii de la Valur Reykjavik în care, la pauză, tabela a arătat 16-9. O misiune ce părea imposibilă s-a îndeplinit în partea secundă, atunci când românii s-au dus, în minutul 57, la nouă goluri distanţă, 30-21, având calificarea în buzunar. Până la final, ambele formaţii au mai marcat, dar scorul cu care s-a încheiat partida, 32-23, a însemnat că Potaissa Turda a devenit finalistă cu scorul general de 54-53.

Cea mai mare performanţă din istoria oraşului Turda va trimite Potaissa în finala Challenge Cup, acolo unde urmează „dubla“ cu Sporting Lisabona (20/21 mai şi 27/28 mai).

„La Turda a fost un vulcan“

„A fost un meci al unei comunităţi întregi, suntem un oraş mic, dar reuşim să oferim ceva, să ajutăm handbalul românesc. În spatele acestei calificări stă muncă, suflet. Cine a văzut partida, poate spune că la Turda a fost un vulcan, a fost o victorie a tuturor. Dedicăm acest succes jucătorului Raul Marian, a căruit tată a suferit un atac de cord la Sighişoara. El a ţinut să rămână alături de noi la acest joc, cu astfel de oameni, de caractere reuşim să facem performanţă. Chiar dacă Challenge Cup este a treia competiţie ca valoare, această finală reprezintă un an de muncă“, a declarat Flaviu Sâsâeac, preşedintele clubului, pentru prosport.ro.

El a comentat şi finala cu Sporting Lisabona: „Deocamdată ne gândim la meciul din 10 mai cu CSM Bucureşti, în play-off-ul Ligii Zimbrilor, apoi ne vom gândi şi la Sporting. Echipa din Lisabona reprezintă o forţă, este printre cele mai bogate din Portugalia, luptă pentru titlu. Este peste Braga care a jucat în acest sezon în Liga Campionilor şi a învins şi Dinamo. Avem de a face cu un adversar pe val, dar bucuria de a juca finala nu ne poate fi luată de nimeni“.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite