Ultima achiziţie a Petrolul a fost convins de Romario să se transfere la Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În afara lui Mutu şi a lui Zicu, Petrolul a mai adus în această iarnă un fotbalist. Brazilianul Gerson a jucat la PSV Eindhoven, Atletico Madrid, Rapid Viena şi Ferencvaros.

La nici două săptămâni de când a intrat în haita lupilor, tânărul fundaş brazilian s-a integrat perfect în noul colectiv şi susţine că prin venirea la Petrolul are şansa pentru prima dată în carieră să câştige trofee. Gerson a mai dezvăluit că abia aşteaptă să-i întâlnească pe înfocaţii suporteri ploieşteni, pe care i-a văzut până acum doar pe internet.
Gerson, ai trecut repede peste perioada de adaptare, cum te simţi la Petrolul?
Excelent, băieţii m-au primit foarte bine şi am găsit aici o adevărată familie. Atmosfera este senzaţională, de la antrenori la jucători, toată lumea m-a făcut să mă simt agreabil din prima clipă. În aceste condiţii, mi-a fost uşor să mă acomodez, grupul este unit şi asta îmi place foarte mult. 
Cine şi ce te-a convins să ajungi la Petrolul?
Am discutat cu Romario (foto jos) când am aflat că există interes pentru transferul meu. Mi-a povestit despre jucători, suporteri, stadion, am văzut imagini pe internet şi mi-am dorit să vin cât mai repede. Am simţit imediat că oficialii clubului şi antrenorul mă vor cu adevărat. În plus, fotbalul practicat de Petrolul şi obiectivele importante pe care le are au contribuit la fel de mult în decizia mea. Pentru mine, este prima dată când mă lupt la campionat şi cupă. Vreau să câştig tot cu Petrolul.


Ai evoluat până acum în Olanda, Spania, Austria şi Ungaria, ce ştiai despre Liga I înainte de a veni în România?
Auzisem despre Steaua, care jucase ani buni în Liga Campionilor şi în Liga Europa, dar şi de alte echipe, printre ele şi Petrolul. Câştigarea cupei în sezonul tecut şi parcursul european ce a urmat au reprezentat o foarte bună imagine pentru club. Asta vreau să se întâmple şi de acum înainte, lumea să ştie de noi, să ieşim în Europa şi numele Petrolul să fie şi mai cunoscut.
Ai 22 de ani şi ai semnat cu Petrolul un contract valabil 3 sezoane şi jumătate, unde te vezi după această perioadă?
Sunt un fotbalist tânăr şi consider că această experienţă mă va ajuta foarte mult în cariera mea. E normal să-mi doresc să ajung într-un campionat de top din Europa, dar acum sunt aici, nu mă gândesc la altceva, ci doar să-mi fac treaba cât mai bine. Îmi propun să dau tot ce pot pentru noua mea echipă, doar aşa le voi putea mulţumi oamenilor care au avut încredere în mine. Dacă lucrurile merg bine, poate voi continua aici, cine ştie?
Vei juca alături de mai mulţi fotbalişti experimentaţi, Geraldo, Mutu, Zicu sau Albin sunt doar câţiva dintre ei. Va fi o presiune în plus pentru tine?
Nu cred, chiar dacă sunt unul dintre jucătorii tineri din lot nu mă apasă acest lucru. Am ocazia să învăt foarte multe de la ei şi asta voi face, e un mare avantaj să am colegi cu mare experienţă. Mutu, de exemplu, a jucat la cel mai înalt nivel, are o carieră incredibilă şi ne va ajuta pe toţi foarte mult. Geraldo discută mult cu mine, e un fotbalist bun şi o persoană deosebită. Toate aceste lucruri nu fac decât să îmi confirme că am luat cea mai bună decizie atunci când am hotarât să vin la Petrolul.
Ce mesaj le transmiţi suporterilor?
Abia aştept să-i văd în tribune şi să îi cunosc. Am urmărit pe internet ce atmosferă fac la meciuri şi recunosc că e emoţionant ataşamentul lor. Alături de ei suntem şi mai puternici, ştiu şi simt deja asta, deşi până acum i-am văzut doar în imagini. Le transmit toate cele bune şi sunt nerăbdător să-i întâlnesc.  

image

  
Contra a impus un program cazon

Ca şi în primul stagiu din Antalya, galben-albaştrii au parte de un program strict şi în cel de-al doilea cantonament de la Belek. Pentru a evita eventualele întârzieri însoţite de scuzele jucătorilor, staful tehnic a afişat programul pe ore la capătul etajului unde stau jucătorii, astfel că toată lumea să îl vadă. Nedorind să primească amenzi, lupii respectă la minut desfăşurătorul zilei, iar din cauza oboselii mulţi dintre ei adorm chiar înaintea orei 23.00, momentul când se dă stingere.

Sursa: fcpetrolul.ro

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite