Maria Şarapova şi-a anunţat retragerea! „Vă rog să mă iertaţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maria Şarapova şi-a anunţat retragerea din tenis, la 32 de ani, printr-un mesaj postat pe Instagram: „Vă rog să mă iertaţi, sunt novice când vine vorba de asta. Tenis, îţi spun adio!“.

Rusoaica, fost lider mondial, a decis să se retragă, după ce revenirea sa după cazul de dopaj cu Meldonium, din 2016, nu i-a adus nici pe departe satisfacţii. Cu cinci titluri de Mare Şlem în palmares, Sarapova a avut o revenire meteorică în Top 30, pe final de 2018, însă după numeroase accidentări s-a văzut aruncată în a patra sută mondială la început de 2020 (în prezent ocupă locul 373 WTA).

Cum laşi în urmă singura viaţa pe care ai cunoscut-o vreodată? Cum te îndepărtezi de arenele pe care te-ai antrenat de când erai doar o fetiţă, de jocul pe care îl iubeşti, unul care îţi aducea lacrimi nevăzute şi bucurii nespuse, un sport în care ai găsit o familie, alături de fani care au fost în spatele tău mai bine de 28 de ani?”, a mai transmis Şarapova, anunţând că este pregătită pentru orice i-ar aduce viitorul, fiind convinsă că va reuşi să performeze şi pe alt plan.

Indicii încă de la Australian Open

Sarapova a lăsat să se înţeleagă încă de la Australian Open 2020 că s-ar putea retrage, după a treia înfrângere consecutivă în primul tur al unui turneu de Mare Şlem - o situaţie cu care nu se mai confruntase niciodată în carieră.

Maria Şarapova nu a prins lista sportivelor direct acceptate pe tabloul principal la ediţia 2020 a turneului de la Melbourne, însă datorită titlului câştigat la Australian Open în 2008, a primit un wildcard.
Numeroase voci din tenis au acuzat însă numărul ridicat de wildcard-uri primite de Şarapova începând cu 2017, spunând că, astfel, este încurajată o trişoare, care, automat, are nişte beneficii nemeritate de care nu se bucură sportive de top care au absentat din cauza accidentărilor.

Considerată, la un moment dat, principalul vector de imagine din tenisul feminin, Maria Şarapova nu a găsit calea înapoi spre top după suspendarea pentru dopaj în cazul Meldonium, care a ţinut-o departe de teren timp de 15 luni. Chiar dacă a fost ajutată cât s-a putut în momentul revenirii de către organizatorii de turnee, cu invitaţii pe tablourile principale pentru a evita calificările, Şarapova a reuşit să joace o singură finală, la Tianjin - în 2017, fără să urce însă mai sus de locul 21 WTA.

Şarapova a jucat doar două turnee în 2020, fiind învinsă la primul meci la Brisbane şi Australian Open, de Jennifer Brady şi Donna Vekici.

View this post on Instagram Tennis showed me the world—and it showed me what I was made of. It’s how I tested myself and how I measured my growth. And so in whatever I might choose for my next chapter, my next mountain, I’ll still be pushing. I’ll still be climbing. I’ll still be growing. Tennis—I’m saying goodbye. A post shared by Maria Sharapova (@mariasharapova) on Feb 26, 2020 at 5:19am PST
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite