Umbrele gloriei sportive de altădată –reflectate în oglinda eşecurilor de astăzi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La această ediţie a Jocurilor Olimpice de Vară de la Rio, România riscă să nu obţină nici măcar o medalie olimpică. S-a mai întâmplat o singură dată, la ediţia de la Paris din 1900.

Sportul olimpic românesc a produs numeroase bucurii românilor. Deşi prima participare olimpică româneasscă a fost în anul 1900, fără a se obţine o medalie, românii au mai evoluat abia în anul 1924 la Paris unde echipa de rugby a obţinut medalia de bronz. În fapt, România a fost învinsă în cele două meciuri (se înscriseseră în competiţie trei echipe Statele Unite ale Americii, Franţa şi România), aşa că, pornind de la deviza important este să participi, echipa României a obţinut prima medalie din istorie. Memoria documentelor arată cât de greu au reuşit românii să se deplaseze la Paris. Economii personale, unele colecte publice şi abia au ajuns cu trenul, călătorind în vagoane de clasa a III-a, pe bănci de lemn, înghesuiţi printre emigranţi.

În 1936, la Berlin călăreţul Henri Rang a reuşit să câştige argintul olimpic, iar în 1952 la Helsinki, Iosif Sârbu a „împuşcat“, la propriu, primul aur olimpic românesc.

Aceasta a fost partea de început a unei istorii olimpice care apoi ne va propulsa în elita sportului. An de an, cu precădere după 1952, când regimul politic a insistat că sportul este un ambasador şi o mărturie a viabilităţii noii ordini politice, sportivii au fost selectaţi, antrenaţi, au concurat şi au câştigat.

Aşadar, absentând în 1896 (Atena), 1904 (Saint Louis), 1908 (Londra), 1912 (Stockholm), 1920 (Anvers) şi 1948 (Londra) şi participând neîntrerupt la celelalte ediţii ale Jocurilor Olimpice de Vară, România a cucerit, până la momentul Londra 2012: 88 de medalii de aur, 94 de argint, 120 de bronz, în total 302 medalii. Primele trei sporturi care au adus gloria României au fost Gimnastica (72 medalii), Canotajul (37 medalii), Atletismul (35 de medalii).

Jocurile Olimpice de Iarnă nu au adus decât o singură medalie, cea de bronz la Bob, în 1968, la Grenoble, prin Ion Panţuru.

Din păcate, la Ediţia Rio 2016 ne apropiem de „performanţa istorică“ din 1900, aceea de a nu avea nicio medalie olimpică, deşi Jocurile au început de aproape o săptămână (6 august 2016). Am pierdut la handbal, judo, înot, tir, sporturi la care altădată străluceam.

Există o serie întreagă de articole în care se vorbeşte despre haosul din sport. Mai mult, sportivii reproşează că li s-a oferit un echipament prost, contrafăcut. Presa a relatat pe larg acest fapt. În schimb, membri ai guvernului tehnocrat şi alţi politicieni apar în poze pe plaje exotice. Când Mariana Bitang şi Octavian Belu spuneau că disciplina „Paralele“ nu va mai avea competitori au adăugat că la multe dintre cluburile sportive nu mai există nici măcar „paralelele“ ca aparat sportiv.

Practic, ideea este aceea că politicul a neglijat sportul şi oricât s-ar lupta antrenorii pasionaţi de meserie şi oricâtă ambiţie ar avea sportivii, subfinanţarea şi dispreţul faţă de performanţă îşi spun cuvântul.

Este de ajuns să privim exemplul Chinei. Până în 2008, la Olimpiada de la Beijing, China nu conta în calculele marii performanţe. Au trecut doar 8 ani şi iată China domină competiţiile.

În 1976, Nadia Comăneci triumfa senzaţional, ea devenind imaginea regimului, a politicii pentru sport şi educaţie.

Să ne amintim apoi  de marile boicoturi din 1980, la Moscova şi 1984, la Los Angeles. Au lipsit americanii prima oară, apoi sovieticii. În 1984, la canotaj s-a spus că aurul californian a fost adus în bărcile canotoarelor din România.

Din 1968 încoace, despre gimnastica românească, regina sporturilor olimpice, s-a vorbit la superlativ. Azi, echipa olimpică românească nu mai există. Singura speranţă, gimnasta Cătălina Ponor a obţinut calificarea în finala de la bârnă, ratând calificarea de la sol. Cătălina Ponor este o campioană desăvârşită şi toate speranţele sunt legate de ea, presiunea pe umerii săi va fi imensă. Poate numai Duckadam la Sevilla în 1986 să mai fi trăit la o asemenea intensitate. Băieţii de la tenis par să se îndrepte şi ei spre finală, ca şi fetele de la canotaj.

Într-un cuvânt, ne uităm la oameni experimentaţi, care se apropie de sfârşitul primei tinereţi. Rio 2016 este, din păcate, cum afirma şi Florin Olteanu într-un articol din aprilie 2016, un capăt de drum. El folosea o expresie, că imnul românesc se va auzi doar ca sonerie a telefonului vreunui membru al delegaţiei româneşti. În august 2016 am văzut o imagine care m-a marcat. Sportivii români care defilau îşi făceau selfie-uri la festivitate, de parcă aceea era singura amintire care avea să le rămână.

Banii au dispărut în multe domenii, însă sportul este cel care se vede la televizor.

Am avut alegeri locale, în vară, iar în toamnă vom avea alegeri legislative. Mulţi s-au bătut cu pumnul în piept că vor schimba soarta sportului. Până acum nu au fost decât vorbe şi atât. Prestaţia sportivilor români de la Rio arată dezastrul. Degeaba se vor căuta vinovaţi printre antrenori şi sportivi. Politicul şi administrativul au eşuat lamentabil. Suntem ţara în care sume colosale au intrat în aplicaţii online, echipamente IT, însă nu mulţi ştiu să le folosească. Site-urile pentru plăţi online se blochează zilnic, la cabinetele medicale oamenii mor cu zile pentru că s-a blocat magicul card de sănătate. Banii au dispărut în multe domenii, însă sportul este cel care se vede la televizor. Românii, afectaţi de grijile de zi cu zi, tot mai apăsătoare, se bucurau să vadă sportivii români la televizor, cucerind o medalie olimpică. Am fost bătuţi de Albania la Campionatul European de Fotbal. Bine că au avut albanezii doar 5 sportivi în delegaţie la Rio că sigur o încasam iar la vreun sport în care am fi concurat cu sportivi albanezi. Am reuşit, în schimb, „performanţa“ să fim bătuţi la handbal de Angola.

Un lucru este cert. Sportul românesc nu are nevoie de „execuţii“ mediatice, demisii în masă, are nevoie de soluţii. Până acum s-au prezentat gargară, minciuni şi angajamente sforăitoare. Îţi trebuie o zi întreagă să cauţi pe internet să vezi cine este în fruntea comitetului olimpic naţional.

Moartea inegalabilului Nicolae Mărăşescu a fost prezentată mai puţin decât ştirea despre „nu ştiu care vedetă” care a apărut „nu ştiu unde” cu „nu ştiu cine”. Dar, nu mai contează, unii speră că vom avea medalii la Rio.

Cu fiecare zi care trece, însă, realitatea demonstrează oarecum contrariul. Rămâne o singură întrebare: ce se va întâmpla cu marea performanţă sportivă românească?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite