Un eşec total! Proiectul pe care Simona Halep l-a anunţat românilor, la 1 decembrie 2018, se dovedeşte un fiasco

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 1 decembrie, Ziua Naţională a României, Simona Halep a anunţât un proiect care părea să fie o lovitură pentru cea mai bună jucătoare a ţării.

Acuzată adesea că nu are o relaţie strânsă cu fanii, Simona a hotărât să îşi deschisă propriul site, simonahalep.com. Promisiunile au fost măreţe. 

"Salutare! Sunt fericită să vă anunţ că noul meu site a fost lansat. Intră pe simonahalep.com pentru a vedea unde joc, pozele şi cele mai importante ştiri. Sper să vă placă. Aştept părerile voastre. Ne vedem curând”, a scris Simona Halep pe contul oficial de Facebook.  

Apoi, Halep a punctat şi pe site, cu un mesaj pentru românii de pretutindeni. “Salutări tuturor şi bine aţi venit pe noul meu website! Mă bucur să fiu alături de voi în mediul virtual şi dincolo de reţelele de socializare şi sunt extrem de încântată că aţi ales să mă însoţiţi în această călătorie virtuală în lumea tenisului profesionist”, a scris numărul 1 mondial. 

Ce a urmat însă n-are nicio legătură cu planul iniţial şi nici cu ceea ce ar trebui să reprezinte o platformă online a unei jucătoare de top. 

Concret, ultima ştire postată de site este de pe 11 februarie, de la meciul de Fed Cup cu Cehia. În total, de la lansare, în mai bine de trei luni, pe simonahalep.com sunt zece postări la news.

Calendarul evenimentelor la care va participa Simona are prima şi singura actualizare pe luna februarie.

Ultima galerie foto este cea de la meciul cu Lesia Tsurenko, de la Doha, turneu desfăşurat în a doua săptămână a lunii februarie.

Şi cam atât! Vezi aici simonahalep.com

În decembrie 2017, Simona Halep şi-a angajat un manager de comunicare, în persoana lui Cosmin Hodor. "Vreau sa va anunt ca din echipa mea va face parte si Cosmin Hodor in calitate de manager de comunicare si proiecte speciale. Bun venit in echipa Cosmin", a spus Halep atunci. "E o mare onoare pentru mine pentru că Simona mi-a propus să fac parte din echipa ei! Nu în fiecare zi un lider mondial îţi propune asta. Abia aştept să lucrez alături de ei şi voi face tot ce pot pentru a ne atinge obiectivele", a fost replica fostului director al turneului BRD Năstase-Ţiriac Trophy, care părea să aibă planuri mari.

Hodor
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite