Un singur Sebastien
0
Cu toţii avem în jurul nostru oameni care, datorită unui succes nebun sau unor performanţe incredibile, devin antipatici, greu de suportat. Nici sportul nu face excepţie. Când te obişnuieşti să duci acasă premiu după premiu, nu te aştepta să fii servit cu şampanie, mereu. Toţi cei de pe locul doi, pe care i-ai lăsat în urma, se vor sătura sa fie, aşa cum spunea Senna, primii care pierd.
Sebastien Loeb e unul dintre aceştia. Urât de unii, adulat de cei mai mulţi, francezul a reuşit, asemenea lui Schumacher, în Formula 1, sau a lui Kanazawa sensei, în JKF, să distrugă orice urmă de „bun-simţ”, în lumea sportului. Câştigător de nouă ori în WRC, Loeb a dat măsura unei totale lipse de convenţionalism şi tipicitate. Cu toţii ne uitam la el, neştiind la ce să ne mai asteptam, fiind doar convinsi c-o să-i iasă şi de data asta.
Născut în 1974, în Alsacia (da, ştiu, nici eu n-am prea întâlnit francezi aşa smintiţi), îşi dă seama devreme că şcoala nu e pentru el, motiv pentru care renunţă la studii câţiva ani. Îşi găseşte tot soiul de slujbe, electrician, mecanic, şi-n toate avea un singur cusur: nu era punctual, întârzia mereu. La 21 de ani spune adio şcolii şi muncii convenţionale şi se urcă în maşină, de unde nu se mai dă jos până astăzi. Aşa cum ne-au mai surprins şi alţii (Bruce Dickinson, de la Maiden, care a fost şi el gimnast de performnanţă), Loeb îmbrăţişează gimnastica şi câştigă câteva concursuri, prevestind, parcă, evoluţia din motorsport. N-a făcut o pasiune pentru asta, însă. Îl fermecase praful de pe probe.
Din 2002, începe joaca. Citroen Rally Team îi vede calităţile, pune mâna pe el şi-l face zeu. Toţi greii de până atunci, Solberg, Gronholm, Kovalainen, Rohrl, se uitau năuci la puştiul care le arunca praf în ochi. La propriu. Colin McRae, pentru care eu am avut un cult, nu scăpa nici el de a-i vedea fundul maşinii.
Trece prin multe accidente, îşi rupe, asemenea lui Marc Coma, un umar – nu, nu pe probe, ci pe bicicletă, dar nu se opreşte. Pentru variaţie, dă o fugă şi prin Formula 1, unde e pilot de teste la Renault şi Red Bull Racing. Nu se dezminte şi devine unul dintre cei mai rapizi 17 piloţi de teste. Din motive uşor neclare (nu se ştie de ce FIA nu i-a dat licenţa), renunţă la Formula 1 şi revine în WRC, făcând istorie. Mai bine, aş zice eu. Se mai joacă puţin, ocupând podiumuri prin Le Mans, Porsche Supercup şi FIA GT, iar din 2004, nu mai vrea să plece acasa, fara locul 1, în WRC. Practic, din 2004 până în 2012, reinventează matricea raliului, atrăgându-şi simpatia, dar şi dezaprobarea celor din jur. Asemenea lui Schumacher sau, într-o măsură mai mica, lui Vettel, naşte în apropierea lui, dorinţa din ce în ce mai aprinsă de a fi vazut învins.
Pare că în 2014 lasă deoparte raliul, alergând în WTCC. Personal, nu-s un fan al acestui tip de motorsport şi, tot personal, zic că Seb nu străluceşte acolo, parcă nu e locul lui. Da, ştiu, ne-am şi obişnuit cu el plin de praf, cu ochii lucindu-i nebuneşte după fiecare probă. Sunt deja voci care-l văd le Ogier urmaşul lui Loeb. Eu zic însă că nu-i suficient să te cheme Sebastien, ca să spui ceva. Mi se pare uşor arogant, e cam devreme să-şi asume rolul de Seb, dar asta e altă discuţie. Revenind la Seb-ul cel de toate zilele, nustresc speranţa că se va sătura repede de WTCC şi va mai da o tură prin WRC. Dacă nu pentru al zecelea titlu, atunci pentru încă nişte noroi şi iarbă de pe probe. Eu zic că încă n-a predat carnetul.
Se încarcă comentariile...
