Una dintre cele mai îndrăgite jucătoare din istoria tenisului s-a retras definitiv din activitate la Roland Garros! Simona Halep a avut un mesaj pentru ea
0Turneul de la Roland Garros, ajuns în turul al doilea al meciurilor de pe tabloul principal, a prilejuit retragerea unei jucătoare de legendă din WTA.
Lucie safarova, fost număr 5 mondial, considerată una dintre cele mai îndrăgite jucătoare din istoria tenisului, a pus racheta în cui.
În vârstă de 32 de ani, Safarova a jucat ultimul meci al carierei, la dublu, alături de Dominika Cibulkova, pierzând la perechea Andrea Petkovici - Sofia Kenin, scor 4-6, 0-6.
Safarova a jucat finala turneului de la Roland Garoos în 2015, pierzând la Serena Williams. Ea are în palmares 7 titluri WTA.
Într-un clip video postat de WTA, Simona Halep s-a numărat prin jucătoarele care i-au transmis un mesaj: „Hei, Lucie. Sunt tristă că te retragi, dar mă bucur că te-am întâlnit în circuit. Îşi doresc tot binele din lume, să fii fericită!”