Ungurii reacţionează după acuzele românilor: Ce se întâmplă cu Adrian Rus şi unde poate ajunge fotbalistul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecţionerul Cosmin Contra a spus că fundaşul de 23 de ani a fost trecut pe linie moartă la Mol-Vidi, întrucât a ales să joace pentru România.

Adrian Rus are, deocamdată, doar şase selecţii pentru România U-21 şi până când va bifa primele minute la seniori poate juca inclusiv pentru Ungaria, acolo unde şi-a petrecut aproape toată cariera de până acum.

Doar că Rus e hotărât să evolueze pentru tricolori, iar Cosmin Contra a anunţat, miercuri seară, că îl va convoca pentru „dubla“ cu Spania (5 septembrie) şi Malta (8 septembrie) din preliminariile Euro 2020. Iar asta în condiţiile în care Rus a fost trimis de Mol-Vidi la echipa a doua!

Formaţia maghiară a reacţionat pe site-ul oficial, după ce Cosmin Contra a spus că Rus e batjocorit pentru că a refuzat să joace pentru naţionala Ungariei. 

Ce a spus Zoltan Kovac, directorul sportiv al clubului?

*Adrian Rus e component al primei echipe, desigur că nu există nicio pedeapsă sau presiune. Clubul Mol Fehervar FC e mândru ca jucătorii noştri să fie convocaţi nu doar în echipa naţională a Ungariei, ci şi dincolo de granite. Pe lângă Rus Adrian, mai sunt Georgi Milanov, Visar Musliu şi Boban Nikolov. În ultimii ani, jucătorii care au evoluat în rundă întâi la prima echipă au jucat pe rând în Liga 3 şi e o greşeală mare să tragem concluzii negative în acest sens.

Rus poate ajunge la FCSB

După ce în sezonul trecut a evoluat şi în Liga I, la Sepsi, acum Rus poate ajunge la FCSB, interesul fiind confirmat la Digi Sport de directorul sportiv al roş-albaştrilor, Narcis Răducan:

*Da, există interes şi pentru Rus! De fapt, nu facem decât să continăm politica iniţiată de Gigi Becali în ultimii ani, aceea de a încerca să aducem cei mai promiţători tineri jucători şi ne mândrim cu asta. E clar că avem nevoie de fundaşi centrali de calitate, pentru că am suferit mult la acest capitol în ultimii ani. E o poziţie extrem de importantă şi dacă tot avem posibilitatea financiară să facem asta, de ce nu? Acum, să vedem dacă şi vom reuşi, pentru că există concurenţă pe piaţă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite