Sport

articolul anterior articolul urmator

United lasă lumea fotbalului cu gura căscată: Ce salariu i-a oferit noului antrenor

3
29 Nov 2021 16:42:33
Autor: Amir Kiarash
Ralf Rangnick
Ralf Rangnick

Aflată într-o situaţie dureroasă, pe locul 8 din 20 în Premier League, unde n-a mai câştigat de trei etape, formaţia din Manchester a recurs la o mutare bizară.

Manchester United domina, cândva, Premier League de o manieră incredibilă. Dovadă şi cele 13 titluri care au fost cucerite, între 1993 şi 2013. Erau însă vremurile în care Sir Alex Ferguson făcea legea pe „Old Trafford“.
 
Acum, United nu prea mai sperie pe nimeni. Iar în acest sezon se zbate în mediocritate, în competiţia internă, deşi aşteptările erau altele, după transferul lui Cristiano Ronaldo. Preţul pentru această situaţie a fost plătit de Ole Gunnar Solskjaer, demis de curând, după doi ani şi jumătate în care n-a câştigat niciun trofeu!
 
Într-o primă fază, în locul norvegianului de 48 de ani a fost numit fostul mijlocaş al lui United, Michael Carrick (40 de ani). Care s-a şi aflat pe bancă, la ultimele două partide: 2-0 cu Villarreal, în deplasare, în Liga Campionilor, dar şi ieri, în remiza cu Chelsea (1-1) pe „Stamford Bridge“.
 
Carrick va conduce United într-un ultim meci, cel cu Arsenal (joi, ora 22.15), în etapa cu numărul 14 din Premier League. Apoi, îi va preda ştafeta lui Ralf Rangnick (63 de ani). Neamţul va fi interimar la United până la finalul sezonului. Apoi, îşi va continua şederea la Manchester, însă în calitate de consultant al clubului. 
 
Vorbim despre o alegere ciudată, în condiţiile în care Rangnick n-a mai antrenat din 2019, de când a îndeplinit rolul de principal, la Red Bull Leipzig. De atunci, a fost director sportiv, pe rând, la Red Bull Bragantino, Red Bull Salzburg, Red Bull Leipzig şi, ultima dată, la Lokomotiv Moscova. De aici l-a şi luat United, dublându-i salariul. Rangnick va câştiga aproape 9 milioane de euro pe an, potrivit Mirror!
 
Ca antrenor, Rangnick a câştigat următoarele trofee:
 
*Titlul în 2.Bundesliga cu Hannover (2001-2002)
 
*Cupa Ligii Germaniei cu Schalke (2004-2005)
 
*Cupa Germaniei cu Schalke (2010-2011)
 
*Supercupa Germaniei cu Schalke (2011-2012)
 
*Două titluri în Austria cu Red Bull Salzburg (2013-2014, 2014-2015)
 
*Două Cupe ale Austriei cu Red Bull Salzburg (2013-2014, 2014-2015)
12
puncte e distanţa care desparte Manchester United de primul loc în Premier League, ocupat de Chelsea, care a strâns 30 de puncte în 13 runde.
 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Kongo-Müller
29.11.2021, 19:52:38

Se pare ca antrenorii germani sunt la moda in Anglia, altfel nu-mi explic cum e posibil ca un antrenor mediocru ca Rangnick sa primeasca atatia bani. Cupele castigate in Germania cu Schalke nu prea au valoare, si cu echipa din Salzburg pe care a primit-o de la Red Bull, ar fi trebuit sa fie abonat la grupele CL. Acolo nu a fost antrenor ci Director Sportiv. Titlurile interne sunt meritul altuia. Dupa Salzburg a ajuns la cealalta Red Bull, la Leipzig. Acolo s-a vazut ca are limite. A facut ravagii si nu a castigat nimic.

-8 (8 voturi)
Mcm Mcm
29.11.2021, 22:34:41

Dacă n-ai idee cine e Rangnick și ce a făcut in fotbalul german, mai bine abține-te. (actualul antrenor de la Bayern e elevul lui, printre altele)

+8 (8 voturi)
Kongo-Müller
30.11.2021, 09:29:47

Te bagi in seama dar habar n-ai ce vorbesti. Cred ca stii la fel de multe despre Rangnick si Bundesliga cat stie Becali despre teoria relativitatii, altfel iti aminteai ce a facut la Leipzig dupa ce l-a indepartat pe Pacult. Faptul ca are un elev bunicel nu il califica pentru un club ca ManU. Si Cornel Dinu a avut elevi buni ...

-8 (8 voturi)
Modifică Setările