Sport

articolul anterior articolul urmator

Vă mulţumim, domnule Piţurcă!

15
20 Nov 2013 15:53:55
Matei Udrea
Chipul actual al naţionalei române, Victor Piţurcă (stânga) FOTO Reuters
Chipul actual al naţionalei române, Victor Piţurcă (stânga) FOTO Reuters

Vă mulţumim, aşa cum se cuvine, dar acum e timpul să plecaţi. Suntem convinşi că aţi făcut tot ceea ce aţi fost dumneavoastră în stare, tot ceea ce v-aţi priceput să faceţi, pentru a ne califica la Mondialul din Brazilia.

Era marele dumneavoastră (şi al nostru) vis, era împlinirea unei cariere, dar atât aţi reuşit: calificarea la baraj. Şi aţi avut dreptate, domnule selecţioner Victor Piţurcă: Grecia e mai bună decât România în acest moment. Mai experimentată, mai valoroasă, cu jucători mai competitivi. Dar, am văzut cu toţii la Pireu şi Bucureşti, şi mai antrenată, mai organizată, mai disciplinată, mai motivată. Iar asta nu mai ţine doar de valoarea individuală a jucătorilor, aşa cum aţi argumentat dumneavoastră.

Nu pierderea barajului cu Grecia este motivul pentru care trebuie să vă retrageţi, domnule Victor Piţurcă, spre binele dumneavoastră, al naţionalei şi al nostru, al suporterilor. Şi nici măcar faptul că am pierdut destul de ruşinos pentru tradiţia noastră fotbalistică, fără să fi contat cu adevărat vreo clipă în cele 180 de minute.

După doi ani şi jumătate de reconstrucţie, stăm mai prost ca la început

Motivul pentru care se impune să faceţi pasul înapoi ţine de viitorul naţionalei. De perspectiva ei. Aţi preluat prima reprezentativă acum doi ani şi jumătate, iar preşedintele de atunci şi de acum v-a oferit un contract cu ţinte strategice, aşa cum nu s-a mai văzut în România ultimelor decenii. N-aveaţi ca obiectiv calificarea la Europenele din 2012 şi nici măcar la Mondialul de la anul. Tot ce vi se cerea era să construiţi. Să puneţi pe picioare o echipă competitivă, puternică, în stare să ajungă la Europeanul din 2016, acolo unde vor avea acces aproape jumătate dintre naţionalele continentului (24 din 54).

Din păcate, acum, la jumătatea drumului, constatăm că această construcţie nici măcar n-a început, iar timpul s-a irosit. România e la un nivel mult mai scăzut decât atunci când aţi preluat-o. Nu se poate nici măcar spune că jucăm bine sau rău, pentru că, de fapt, nu jucăm nimic. România ediţia 2013 nu ştie nici să atace, nici să se apere. După doi ani şi jumătate de la începerea reconstrucţiei, echipa dumneavoastră n-are chip şi nume, nu ştie de unde vine şi încotro se îndreaptă. Bâjbâie ceva ce nu ştim a ce seamănă.

Înainte de a fi prea târziu

Tocmai lipsa de perspectivă a naţionalei cu dumneavoastră pe bancă nu trebuie prelungită. E adevărat, aria de selecţie nu e grozavă. Dintr-un motiv sau altul, dumneavoastră aţi îngustat-o însă şi mai mult, renunţând la destui jucători care ar fi putut ajuta. „Asta ne e valoarea“, aţi argumentat. Corect era să spuneţi „asta e valoarea jucătorilor în care am eu încredere“. Din păcate, aveţi încredere în teribil de puţini fotbalişti. Şi, în general, nu în cei care pot face diferenţa.

Un concurs de împrejurări care ţine de politica dusă în ultimele decenii de şefii fotbalului, de firea antrenorului şi de orgoliile unor jucători a împins lucrurile într-o fundătură din care dumneavoastră, actualul selecţioner, nu mai puteţi să le scoateţi. Sigur, Marcel Puşcaş, fostul preşedinte de la Steaua, a glumit când a spus că trebuie să plecaţi deoarece aţi compromis şi şansele pentru campania viitoare. Dar gluma are doza sa de adevăr.

Ştim că aveţi un contract bun, că puteţi aştepta în continuare să fiţi demis, pentru a încasa despăgubirile uriaşe. Ar fi o modalitate pragmatică de a ieşi din fotbalul românesc. Dar n-ar cadra cu orgoliul dumneavoastră – să aşteptaţi dezastrul final, noile înfrângeri, umilinţa, huiduielile, înjosirea până dincolo de limita raţională.  E timpul să lăsaţi locul altcuiva, poate mai bun, poate mai tânăr, poate – cum vă place dumneavoastră mereu să argumentaţi – mai norocos.

 

P.S. 1 Probabil viitorul preşedinte al FRF, Gică Popescu, se gândeşte, într-adevăr, să-l schimbe din funcţie pe Victor Piţurcă, măsură asupra căreia s-a consultat déjà cu actualul şef al federaţiei, Mircea Sandu. Până aici, gândurile lor seamănă cu al nostru, al celorlalţi. Problema este cu înlocuitorul care se pregăteşte. „Baciul“ nici nu vrea să audă de varianta antrenorului străin. Jocurile s-ar părea că sunt făcute. Cosmin Olăroiu are, se aude, bagajele deja făcute şi aşteaptă semnalul ca să intre în vestiarul tricolor. Poate că Gică Popescu ar trebui să se gândească de două ori. Şi să aducă în vestiar un meseriaş tânăr, ambiţios, şcolit şi cu mentalitate de învingător.

P.S. 2 Cele de mai sus nu conţin nici cea mai mică doză de ironie. Până la urmă, Piţurcă a vrut să califice naţionala la Mondiale tot atât cât au vrut şi milioanele de microbişti dezamăgiţi. Din păcate, n-a făcut-o. A fost o treabă peste puterile, peste priceperea, peste pregătirea lui. Avem o echipă mediocră, dar grecii ne arată, de un deceniu, că un antrenor priceput poate face treabă şi în aceste condiţii. Îl aşteptăm.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

15 Comentarii

Utilizator Adevărul
20.11.2013, 16:34:25

Comentariu considerat abuziv.

M Costi
20.11.2013, 16:45:34

Dle M. Udrea sunteti suparat , se vede , insa tot suparati sunt si toti romanii carora le place fotbalul ! Sigur , la o nereusita ca cea "finalizata" ieri seara , primul vinovat este selectionerul ! Si primul impusl este sa-i cerem demisia ! O.K. , ii cerem demisia ! Intrebarea este : Daca dl Piturca pleaca acum , ce punem in loc si ce rezolvam ? Filmul asta cu plecarea lui Piturca ( si inca dupa o calificare ! ) l-am mai vazut , atunci a fost adus cu mare pompa dl Hagi , "miscare" gandita de clanul Becali si mass media ! Toata luimea a uitat atunci ca fostul (mare ! ) fotbalist G. Hagi nu mai antrenase nimic inainte . Si ce s-a intamplat ? Pai , inca o necalificare pt Nationala ( cu Slovenia ! ) si un fiasco in cariera lui Hagi ! Bun , ce-i de facut ? Il cautam pe antrenorul-minune care sa faca din fotbalisti medii si mediocri o Super Nationala ? Greu de crezut ca va fi gasit ! Si atunci...?

+3 (3 voturi)
M Costi
20.11.2013, 16:57:52

...Din cate intuiesc eu , dl Piturca nu-si va da demisia iar presedintele FRF nu-i va rezilia unilateral contractul , ar costa prea mult . Nu vrea sa pateasca precum Mititelu de la Craiova , sa intre in faliment ! Cred ca mult mai productiv ar fi ca dvs. si intreaga mass media , impreuna cu adevaratii specialisti in Fotbal sa gandeasca si sa propuna masuri pe termen mediu si lung pt cresterea fotbalului romanesc ! Sa luam exemplul tarilor dezvoltate in Fotbal si sa incercam sa facem ca ei ! Sa incepem cu Academiile de Fotbal si sa ne gandim daca n-ar fi cazul ca toate echipele de Liga I sa fie obligate sa aibe o astfel de Academie , dupa modelul din Germania sau Anglia ! Sau sa reinfiintam Centrele Luceafarul ! Sau ...alte idei mai bune ! Ce spuneti ?

+3 (3 voturi)
Matei Udrea
20.11.2013, 17:19:54

Domnule Costi: aveti dreptate, in 2001 Hagi a fost impins spre nationala de chiar anturajul sau, care ii spunea 24 de ore pe zi ca e cel mai mare si ca n-are cum sa nu fie si un antrenor urias. Impresia mea e ca acum Hagi constientizeaza greseala de atunci. Desi n-o recunoaste. Cit priveste intrebarea dvs, da, sint suparat, dar mai putin pe ratarea calificarii, cit pe evidenta lipsa de directie, de planuri, de perspectiva. Mutu il propunea, in 2005, pe Malesani. La acea vreme, italianul nu era foarte scump, cerea un salariu de 5-600.000 de euro pe an. Cred ca si acum s-ar gasi antrenori straini foarte buni la sume decente. In 2000-2001 am vazut personal cum se ocupa Boloni de planificare. Facea totul profesionist: planuri, strategie, teste de inteligenta (!) pentru jucatori, metode moderne de antrenament. E nevoie de cineva care sa stie cum se face treaba.

+5 (5 voturi)
Matei Udrea
20.11.2013, 17:23:17

Toate aceste idei s-au mai dezbatut si discutat de multe ori. Din pacate, fotbalul seamana leit cu societatea romaneasca. E populat de o fauna profund corupta si incompetenta, care nu stie, nu vrea si nu poate. Culmea e ca ar fi mult mai ieftina solutia cu centrele de juniori decit cea a aducerii unor fotbalisti de mina a 3-a din strainatate. Dar e exact ca la contractele cu statul: n-ar mai iesi comisioanele atit de mari si de repede.

+4 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (15)

Modifică Setările