„Vedeam doi adversari în loc de unul”: Triumful lui Nicolae Linca, singurul campion olimpic al boxului românesc, care a luptat cu o mână ruptă în 1956

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Linca
Nicolae Linca

Nicolae Linca a cucerit, în cadrul Jocurilor Olimpice desfăşurate la Melbourne în anul 1956, singura medalie olimpică de aur a boxului românesc, la capătul unui turneu în care a luptat accidentat grav la mâna dreaptă, fiind obligat să se folosească în ring doar de braţul stâng.

Jocurile celei de-a XVI-a Olimpiade s-au ţinut în Melbourne, în Australia, în perioada 22 noiembrie - 8 decembrie 1956. Oraşul a fost desemnat în data de 28 aprilie 1949 drept gazdă a manifestării, în dauna metropolelor Buenos Aires, Mexico City, Montréal, respectiv a şase oraşe americane: Los Angeles, San Francisco, Chicago, Minneapolis, Philadelphia şi Detroit.

Fapt unic în istoria Jocurilor Olimpice, competiţiile de echitaţie s-au ţinut în luna iunie, la la Stockholm, din cauza legislaţiei australiene care impunea o perioadă de carantină de şase luni înainte de intrarea cailor în ţară. Dificultăţile întâmpinate de organizatori nu s-au oprit aici. Marea Britanie şi Franţa au pus stăpânire pe Canalul Suez după ce Israelul a atacat Egiptul. În semn de protest, Egiptul, Irakul şi Libanul nu şi-au trimis reprezentanţi în Australia. La rândul lor, Olanda, Spania şi Elveţia au refuzat invitaţiile, din cauza invaziei Ungariei de către  Uniunea Sovietică. Şi Republica Populară Chineză şi-a retras sportivii, pe motiv că i s-a permis şi Taiwanului să concureze. Cu toate acestea, numărul ţărilor participante a fost de 72, cu trei mai multe faţă de ediţia precedentă. Au participat în total 3.314 sportivi, care s-au întrecut în 18 discipline.
Vedeta ediţiei a fost gimnasta Ágnes Keleti (Ungaria) care a cucerit patru medalii de aur şi două de argint. Pentru sportivii români, Jocurile Olimpice din 1956 au constituit un bun prilej de afirmare la nivel mondial. S-au făcut pregătiri minuţioase în vederea deplasării sportivilor şi, cu mult înaintea deschiderii Jocurilor, o delegaţie românească a studiat la faţa locului condiţiile de concurs.

Drept urmare, evoluţia sportivilor tricolori s-a situat la un nivel net superior celorlalte participări. Medaliile obţinute: AUR - Leon Rotman, kaiac-canoe (C-1, 1.000 m), kaiac-canoe (C-1, 10.000 m), Dumitru Alexe şi Simion Ismailiciuc, kaiac-canoe (C-2, 1.000 m), Nicolae Linca, box (67 kg), Ştefan Petrescu, tir (pistol viteză), ARGINT - Gheorghe Negrea, box (81 kg), Mircea Dobrescu, box (51 kg), Olga Szabo-Orban, scrimă (floretă individual), BRONZ - Constantin Dumitrescu, box (63,5 kg), echipa feminină de gimnastică (Elena Fodor-Dobrovolschi, Georgeta Hurmuzache, Sonia Iovan, Elena Leuştean, Elena Sacalici, Emilia Vătăşoiu), Francisc Horvath, lupte (57 kg), Gheorghe Lichiardopol, tir (pistol viteză), Elena Leuştean, gimnastică (sol). Clasamentul pe naţiuni a fost dominat de URSS, cu 37 medalii de aur, 29 de argint şi 32 de bronz, urmată de SUA, cu 32 de aur, 25 de argint şi 17 medalii de bronz, respectiv de Australia, cu 13 medalii de aur, 8 de argint şi 14 de bronz. România s-a clasat pe locul al nouălea, reuşind să obţină 5 medalii de aur, 3 de argint şi 5 de bronz.

Legitimat la Dinamo, Nicolae Linca (1929-2008) a câştigat la Melbourne, primul şi singurul titlu olimpic la box din palmaresul României. Cu puţin timp înaintea competiţiei exista o incertitudine în privinţa boxerilor care urmau să reprezinte România. În cele din urmă, în lot au fost incluşi Nicolae Linca, Mircea Dobrescu, Gheorghe Negrea şi Constantin Dumitrescu. Cât priveşte şansele lor de a urca pe podium, acestea erau socotite infime. În cele din urmă, România a cucerit la turneul olimpic de box de la Melbourne patru medalii cu tot atâţia participanţi.

Linca a reuşit să-i învingă la puncte pe Hector Hatch (Fiji), Nicholas Andre (Africa de Sud) şi Nicholas Gargano (Marea Britanie). În seara de 28 noiembrie 1956, în ringul amplasat la West Melbourne Stadium, finala olimpică de la semimijlocie i l-a adus în faţa românului pe Fred Tiedt. Un irlandez bine făcut, care prin fiecare gest făcut trăda multă încredere. Linca a făcut atunci meciul vieţii, câştigând cu 3-2. S-a aflat mai apoi că el boxa încă din prima dispută cu degetul mare de la mâna dreaptă fracturat! Medicul lotului nu l-a putut ajuta prea mult. Şi, deşi i-au fost făcute câteva puncţii cu novocaină, acestea n-au fost suficiente pentru a-i atenua durerea. Chinul pe care l-a îndurat atunci a fost descris de Linca în „Mirajul ringului”: „Durerea mâinii îmi înceţoşase vederea şi chiar judecata. Pauză. Aş vrea să spun că am ajuns la capătul puterilor, dar simt că n-am dreptul să spun asta. După câteva lovituri, mâna dreaptă mi se pare un simplu ciot la capătul căruia se află o mănuşă cu plumb. Urechile îmi ţiuie, genunchii îmi tremură şi văd, în loc de unul, doi adversari. Nu-i nimic! Voi da în amândoi. Şi de-o mai apărea unul, mă voi lupta şi cu el”. Pumnii încasaţi în cursul carierei sale (306 meciuri disputate, din care a pierdut doar 25) au făcut ca Nicolae Linca să se confrunte cu numeroase probleme de sănătate după ce a agăţat mănuşile în cui. Un consult medical efectuat de el la începutul anilor '90 a arătat că suferea de coxartroză la şoldul drept. N-a fost singura veste rea primită de Linca. Ulterior, el a aflat că suferă de două boli specifice celor care au practicat boxul la nivel de performanţă: maladia Parkinson, cea de care a fost atins şi fostul campion mondial Muhammad Ali, respectiv Alzheimer. Toate aceste necazuri au făcut ca fostul campion să se izoleze de lume la Feisa, acolo unde şi-a petrecut ultimii ani de viaţă alături de soţia lui, Elena Maria. Şi nu numai că nu s-a mai putut ridica din pat, dar la un moment dat el n-a mai fost capabil nici să vorbească. Pierdut într-o lume a lui, Nicolae Linca a plecat dintre noi în iunie 2008. Iniţial, s-a vorbit despre înmormântarea lui în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia, însă, în cele din urmă, la cererea familiei, s-a decis ca eroul de la Melbourne să-şi doarmă somnul de veci la Feisa. La funeralii, sicriul cu trupul neînsufleţit a fost purtat de 20 de jandarmi, care i-au dat onorul.

„Hercule de buzunar“ a boxat până la 52 de ani

Mircea Dobrescu (1930-2015), boxer medaliat cu argint la Melbourne, pe care ziariştii francezi l-au nimit „Hercule de buzunar“, a fost unul dintre cei mai longevivi pugilişti români. S-a lăsat de box abia în 1982, la vârsta de 52 de ani. Legendarul Constantin Nour îl descria ca fiind „cel mai complex boxer român, dar şi cel mai ghinionist”, după ce a pierdut două finale ale Campionatelor Europene, dar şi ultimul act al concursului olimpic. Atunci, în Australia, victoria britanicului Terence Spinks a fost îndelung contestată. Cotidianul italian „Corriere dello Sport“ nota: „Dacă cineva a câştigat în această seară, atunci sigur acela e Dobrescu. Dar părerea mea şi a tuturor ziariştilor n-are nicio valoare. Pentru mine, el e campionul olimpic“. Un reper uluitor al carierei lui Mircea Dobrescu este duelul istoric cu fratele său, Constantin, cu care a luptat pentru titlul de campion national, în 1953. „Fratele meu s-a lăsat bătut ca eu să ies campion. Parcă îl aud: «loveşte, loveşte», ca să fac puncte­le necesare victoriei“, povestea acum câţiva ani Dobrescu.

Citeşte şi celelalte episoade ale serialului-maraton “Weekend Adevărul”: 

1952: Din istoria Jocurilor Olimpice. Eroul ediţiei din 1952, cehoslovacul Emil Zátopek, a fost trimis de comunişti să muncească într-o mină de uraniu

Glonţul de aur, glonţul ucigaş. Marele mister din jurul morţii lui Iosif Sîrbu, primul campion olimpic din istoria României, persistă şi după 51 de ani

1948: Fabuloasa istorie a Jocurilor Olimpice. În 1948, la Londra, a intrat în scenă „Gospodina Zburătoare“

„Lumina vine de la Răsărit“ sau cum au refuzat românii să meargă la Jocurile Olimpice de la Londra, din 1948

1936: Povestea tragică a primului argint olimpic românesc. Henri Rang a primit de la Adolf Hitler un cadou care i-a adus moartea

Din istoria Jocurilor Olimpice: Moartea suspectă a boxerului român Nicolae Berechet, în 1936. Autorităţile naziste au muşamalizat repede cazul!

1932: Din istoria Jocurilor Olimpice: Un marinar brazilian a vândut cafea pentru a ajunge în SUA, în 1932, şi a alergat desculţ pe stadion

1928: Întâmplări inedite de la Jocurile Olimpice: canotorul Pearce a dat prioritate raţelor, iar viitorul rege norvegian a luat aurul

1924: Cum au câştigat rugbiştii români medalia olimpică de bronz în 1924 după ce au pierdut ambele meciuri jucate

Din Timişoara la Hollywood, via Jocurile Olimpice. De ce a refuzat să recunoască Tarzan că s-a născut pe tărâm românesc

1920: Incredibila poveste a celui mai bătrân medaliat olimpic. Oscar Swahn şi-a început cariera olimpică la 61 de ani şi a terminat-o la 73 cu o medalie de argint

Poveste cu parfum interbelic. Legendarul actor George Vraca a jucat în naţionala de rugby. Cum a ratat Jocurile Olimpice

1912: Japonezul care a început cursa de maraton în 1912 şi a trecut linia de sosire abia în 1967!

1908: Primul român medaliat a murit în mizerie. Comuniştii l-au considerat „duşman al poporului” şi i-au tăiat pensia

1904: Cum au vrut americanii să demonstreze „supremaţia albilor” faţă de „canibali feroce” şi alţi „primitivi”

1900: Amatorism la umbra turnului Eiffel

1896: Anul lui Spiridon, cărăuşul de apă din Atena

Antichitate: Primul campion a fost un bucătar, iar un boxer a ieşit învingător fără să-şi lovească deloc adversarul

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite