Victorie la Budapesta

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
CSM Bucureşti, noua campioană a Europei la handbal. FOTO AFP
CSM Bucureşti, noua campioană a Europei la handbal. FOTO AFP

Când şansa îţi oferă momente de nepreţuite nu îţi rămâne decât să le savurezi, să te bucuri, să le trăieşti. Cei care au avut ocazia să fie la Budapesta la acest Final Four, cu siguranţă au rămas cu o amintire de povestit prietenilor, apropiaţilor.

Un turneu organizat impecabil, patru echipe, cele mai valoroase din lume la ora actuală (chiar dacă este Liga Campionilor Europeni) au venit la Budapesta în speranţa câştigării celui mai preţios trofeu pe care îl poate câştiga un club de handbal. Noi eram cotaţi cu ultima şansă de a câştiga, conform specialiştilor.

Sorţii au decis ca semifinalele să fie Győri ETO – Budućnost şi CSM Bucureşti – Vardar Skopjie. Primul meci a fost unul greu, tactic, în care micile detalii au făcut diferenţa. Risipa de efort făcută de ambele echipe a constituit un avantaj pentru noi, a doua zi. Noi, cei din sală, am ţinut cu Budućnost, nu ştiu dacă doar pentru că acolo joacă cea mai valoroasă jucătoare din handbal, Cristina Neagu sau din considerente istorice. Contează mai puţin.

Cei câţiva unguri infiltraţi printre grupul de români se uitau miraţi când vedeau încurajările românilor către echipa muntenegreană. În tribuna din spatele porţii, antrenorii noştri s-au uitat la meci. Câţiva din sală se întrebau dacă este normal ca antrenorii noştri, în loc să-şi motiveze echipa stau şi se uită la meci? Văd apoi şi echipa CSM-ului. Ne gândim că nu sunt conectate la meci. Total greşit!

În ultima parte a meciului secundele au făcut diferenţa, iar Győri, în aplauzele miilor de spectatori, mergea către finală. O finală aşteptată, o finală dorită, văzută de echipa maghiară ca o formalitate, în comparaţie cu meciul deja încheiat, infinit mai greu.

Urmează CSM – Vardar. Fetele noastre ies la încălzire. Jelena Grubišić vine către zona noastră, o încurajăm, o susţinem. Ne face cu ochiul. Meciul începe cu ea în poartă, iar după câteva minute diferenţa în favoarea noastră devine nesperată, chiar şi pentru cei mai înfocaţi suporteri.

Portarul nostru este peste tot. Apără atât de bine încât devine enervant pentru jucătoarele lui Vardar. Practic, mingea nu intră în poartă. Lângă mine, Elena Nicula, care nu a jucat în aceste meciuri, nu are stare. Nu poate sta pe scaun. O întreb despre CSM, despre ce a făcut Grubišić de joacă atât de bine. Îmi spune că portarul este decisiv.

Suntem plăcut surprinşi, ne gândim că nu este tipic româneşte să nu mai avem emoţii. Practic, după un sfert de oră, am simţit că nu mai putem pierde. Ne bucuram de handbal şi ne gândeam la meciul următor, la cât de greu o să fie cu Győri ETO. Să avem şi noi o şansă?

Echipa câştigă, fetele sunt fericite, entuziasmate. Calmul şi siguranţa lui Kim Rasmussen ne scot din sărite.

FOTO AP

CSM Bucureşti Gyor FOTO AP

A doua zi cu gândul la finală, revenim pentru a vedea lupta pentru locul trei. Loc care pentru Budućnost nu prea contează. De această dată, am anticipat corect. Un meci în care echipa muntenegreană a câştigat mai tot timpul, acum avea să piardă. Spre bucuria suporterilor maghiari. În sală, noi alături de sârbi, ungurii alături de macedoneni. Cristina Neagu, are cele mai multe goluri, dar dezamăgirea de pe faţa ei nu dispare. Sutele de români îi scandează numele.

Adrian Vasile, intră în sală cărând în spatele său mingile şi materialele folosite pentru încălzirea dinaintea meciului. Calm, sigur, păşeşte către jumătatea terenului CSM. Jucătoarele îl urmează într-o gălăgie infernală. Intrase echipa maghiară în aplauzele spectatorilor unguri. Ambros Martin aşează materialele folosite la încălzire pe teren. Tensiunea este evidentă. Este meciul sezonului.

Jelenei Grubišić îi este scandat numele. Este la fel ca în ziua precedentă. Determinată şi relaxată în acelaşi timp. Cum reuşeşte? A fost jucătoare căreia i s-a scandat cel mai mult numele. A fost jucătoarea cea mai bună a turneului, a fost magnifică.

Începe meciul, minute bune fără gol. Apoi un joc strâns, de urmărire. O luptă infernală, o risipă de împingeri, pumni ascunşi sau trageri de tricou. Apărarea noastră se descurcă, rezistă. Din zona noastră se aud scandări, tensiunea se transmite şi în tribune. Miile de maghiari din sală nu sunt auziţi în sectorul românesc. Fiecare strigă cât poate de tare: CSM, CSM!

La pauză, avem un gol peste. Puţin, dar psihic este bine. Suntem peste. Printre noi în tribună, oficialii CSM-ului. Îi spun lui Bogdan Vasiliu ca meciul este incredibil. Îmi răspunde, „stai să vezi cum o să fie arbitrajul“.

Revin echipele pe teren. Începe a doua repriză. Echipa maghiară recuperează diferenţa. Câteva decizii interpretabile de arbitraj. Isabelle Gulldén (Bella) este determinantă. Mai mult de jumătate din goluri echipei sunt marcate de ea. Zâmbeşte. Are puterea de a zâmbi! Ce mentalitate!

Îmi vine în minte finala pierdută de Oltchim, cum a pierdut din cauza acestei mentalităţi păguboase.

Line Jorgensen face câteva greşeli. Este înlocuită. Mica Brădeanu intră în apărare din ce în ce mai convingător, reuşeşte un joc foarte bun.

Nu mai urcă şi în atac ca în meciul precedent. Schimbările CSM-ului se completează, efortul este împărţit, încăpăţânarea nordicelor, fantezia braziliencelor, determinarea croatei Grubišić remarcabilă, îndemnurile Oanei Manea către colegele ei devin mobilizatoare. Echipa trăieşte, nu se lasă, noi în sectorul suporterilor nu mai stăm pe scaune, am devenit un tot, nu se mai păstrează ordinea, toţi într-un strigăt ne susţinem echipa. În faţa noastră, stewarzii maghiari ne înconjoară. Un rând, două rânduri.

În ultimul minut, şapte metri pentru echipa maghiară. Din zona unde am stat, chiar în faţa noastră, se vede că nu a fost. Dezamăgire!!! Ne gândim că meciul este gata. Experimentata Anita Görbicz se duce pentru a bate. Bate şi înscrie. Mai sunt câteva secunde care par ore. Mayssa Pessoa scoate mingea din poartă. Se aude sunetul care anunţă time-outul cerut de Kim Rasmussen. Prelungirea agoniei.

Meciul se reia, secundele cad, parcă ne strivesc speranţele. Nu mai este timp decât pentru un singur atac. Acest atac care poate duce meciul în prelungiri sau va duce cupa către Győri ETO. Au mai rămas câteva secunde. Cine îşi asumă răspunderea? Linnea Torstenson se ridică şi trage… goool. În tribună, de bucurie ne îmbrăţisăm între noi. Lângă mine, o fetiţă de cinci ani este puţin dezamăgită că nu a îmbrăţisat-o nimeni. Mă întreabă, am câştigat? Mai avem puţin, îi răspund.

Urmează prelungiri. Echipa maghiară se detaşează la două goluri în cinci minute. Timpul pare din nou duşmanul nostru. Dar reuşim din nou, revenim. Suntem în meci. Urmează lovituri de la şapte metri!

Bella din nou, Linea, Carmen Martin. Un gol avans. Apoi Mayssa Pessoa este faţă în faţă cu Heidi Løke. Una dintre cele mai bune jucătoare din lume. Greu de crezut că Heidi Løke ar rata. Şi, apără Pessoa. Mica Brădeanu, merge către punctul de la şapte metri. În mâna sa este victoria. Pune piciorul pe linia de şapte metri şi trage. Sus, în dreapta portarului. Gooool! O carieră de peste 20 de ani, un sportiv exemplar, o retragere încununată cu succes.

Cupa este la noi, este la Bucureşti. Micile detalii au făcut diferenţa. Noi am greşit mai puţin.

Fetele aleargă către noi! Mica plânge, plâng toate fetele. Şi cele din tribună. Printre sutele de suporteri, Mica îşi caută băiatul, care împreună cu tatăl său îşi fac loc către ea. Îmbrăţişarea mamei sub privirile sutelor de suporteri este înduioşătoare. Rodriguez îşi caută prietenul, iar Jelena Grubišić intră practic printre forţele de ordine, ne salută şi îşi caută mama.  Se aude strigând: mama, mama. Pe care o îmbrăţişează cu drag.

Jucătoarele sunt chemate pentru a fi premiate. Atunci am observat că rămăsesem singuri în sală. Noi, cei care ne transformasem din suporteri, în galerie. Urmează minute bune când împreună cu echipa ne-am bucurat de reuşita istorică.

M-am aflat pentru prima dată într-o astfel de galerie, iar experienţa de acolo cu greu poate fi descrisă.

FOTO AFP

CSM Bucureşti Gyor FOTO AFP
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite