VIDEO CM-1970 „Tricolorii“ au fost aproape de o catastrofă aviatică pe drumul spre Mexic, care l-a şocat pe Dobrin. Cum i-a tratat Pele pe ai noştri
0România s-a calificat la Mondialul din 1970, după 32 de ani de absenţă, dar a avut ghinionul de cădea în cea mai dificilă grupă a turneului final, unde “tricolorii” s-au comportat mai mult decât onorabil.
Povestea calificării şi a participării României la Campionatul Mondial din Mexic e fascinantă. Şi probabil cea mai frumoasă din istoria de 92 de ani a echipei naţionale. Dar în acelaşi timp e o poveste cu multe întrebări care n-au avut niciodată un răspuns concret, o istorie cu regrete, care a generat mii de pagini de ziar şi destule cărţi scrise de cronicari ai vremii.
“Tricolorii” au avut o grupă grea de calificare, alături de Portugalia, bronzul ediţiei din 1966, Elveţia şi Grecia, iar debutul a fost catastrofal. Lusitanii ne-au învins cu 3-0 la Lisabona. A urmat un 2-0 acasă cu elveţia, 2-2 la greci, 1-0 în deplasare cu Elveţia, 1-0 la Bucureşti cu Portugalia şi 1-1, în ultimul meci, pe teren propriu cu Grecia, în faţa a 100.000 de spectatori. Am câştigat grupa, ajutaţi şi de faptul că celelalte echipe s-au încurcat între ele, Portugalia fiind o dezamăgire totală, întrucât în afara victoriei contra României, Eusebio & Co n-au mai bătut pe nimeni şi au terminat pe ultimul loc. După consfinţirea califocării, jucătorii şi stafful tehnic au fost invitaţi în studioul Televiziunii Române, unde pe fondul unei euforii încurajate de Zeul Bachus, Lucescu şi ceilalţi au uitat să mulţumească Partidului Comunist Român şi familiei Ceauşescu. Urmarea? Primele cuvenite calificării au fost ciuntite şi întârziate destul de mult.
La tragerea la sorţi pentru turneul final, România a avut ghinion fantastic. A căzut în grupă cu Brazilia, Anglia şi Cehoslovacia, iar specialiştii ne-au clasat din start pe locul 4. Nu s-a potrivit însă, pentru că “tricolorii” chiar au făcut un turneu final onorabil. Aventura mexicană a început pe aeroportul Otopeni, acolo unde delegaţia s-a îmbarcat spre Bruxelles, unde s-a făcut joncţiunea cu naţionala Belgiei. Cele două echipe au urcat apoi într-un Boeing, care a traversat oceanul până la Montreal. În 1930, belgienii ne fuseseră parteneri pe vapor, după 40 de ani, ne-au fost colegi pe avion. Peste Atlantic s-a trecut fără probleme, dar pe drumul din Canada până la Guadalajara o furtună puternică a zgălţâit puternic avionul. Jucătorii au crezut că le-a sosit sfârşitul, din cauza fulgerelor şi căderilor în gol, dar piloţii au reuşit să redreseze aeronava şi să ajungă la destinaţie. Acesta a fost primul şoc pentru Gicu Dobrin, care avea o frică teribilă de avion. Ajuns la destinaţie el i-a comunicat şefului delegaţiei României: “Eu mă întorc cu vaporul, nu mai calc în avion”. Cererea lui n-a fost însă aprobată.
Guadalajara i-a întâmpinat pe “tricolori” cu o căldură sufocantă. Erau 46 de grade la umbră, iar aerul rarefiat, deoarece capitala provinciei Jalisco se află la 1400 de metri altitudine. Pentru acomodare, România a ajuns acolo cu 20 de zile înainte primului meci şi în total, socotind şi stagiul din ţară, tricolorii au stat în cantonament 45 de zile. Pe o diurnă de 2 dolari şi 15 cenţi, aşa cum hotărâse Partidul. În Mexic, jucătorii au avut parte de o primire extraordinară. Liţă Dumitru a povestit că organizatorii au pus la dispoziţia echipelor câte 23 de fete, “pentru ambianţă şi alte chestii”. Când nu aveau antrenamente, fotbaliştii puteau ieşi în oraş, această oarecare libertate aducând prejudicii multora.
Primul meci al României a fost contra Angliei, pe 2 iunie 1970, de la ora locală 16.00, sub un soare torid. Cu un an în urmă, “tricolorii” remizaseră, scor 1-1, chiar pe Wembley, contra campioanei mondiale. Selecţionerul Angelo Niculescu a luat decizia de a-l introduce titular în poartă pe Stere Adamache, aflat abia la a treia selecţie şi la primul meci oficial pentru România. Adamache a comis-o însă şi a luat gol din unghi printre picioare de la Geoff Hurst., în minutul 64. Anglia a învins cu 1-0, dar meciul n-a fost deloc uşor pentru britanici. La noi a debutat în naţională Gheorghe Tătaru, dar tânărul golgheter al Stelei n-a reuşit mare lucru.
După Anglia, a venit rândul Cehoslovaciei, finalista din 1962. Profesorul Niculescu a renunţat la Tătaru şi a început cu Sandu Neagu, de la Rapid, şi bine a făcut. Neagu a egalat pentru tricolori în minutul 53, după ce Petras deschisese scorul în minutul 4. Dumitrache a adus victoria României, după un penalty scos şi transformat tot de el, în minutul 77. “Mopsul” era unul dintre cei mai cunoscuţi jucători ai României, pentru că televiziunea mexicană prezenta mereu golurile lui din preliminarii. El a fost protagonistul unui episod comic. Jucătorii se aflau la o terasă din oraş, când mexicanii din local s-au bulucit în faţa televizorului pentru a vedea un gol marcat de acesta cu capul de la 16 metri. Rică Răducanu le-a arătat acestora că eroul de pe micul ecran e chiar lângă ei, moment în care mexicanii au sărit pe Dumitrache şi l-au sufocat cu îmbrăţişări.
În ultimul meci din grupă, tricolorii au înfruntat Brazilia. Naţionala “cariocas” motivase România înaintea meciului cu Anglia, trimiţând în vestiar o geantă cu dolari. 200 pentru fiecare jucător. Partidul i-a obligat însă pe fotbalişti să doneze câte 100 de dolari statului, pentru ajutorul sinistraţilor de pe urma inundaţiilor din ţară. Brazilienii se temuseră de forţa Angliei, dar în meciul direct au învins-o cu 1-0. La ora meciului cu noi erau calificaţi, România avea două puncte, Anglia tot două, Cehoslovacia zero. Existau şanse ca ai noştrii să meargă mai departe, dar trebuiau să nu piardă cu Brazilia şi depindeau şi de meciul Anglia – Cehoslovacia, care urma să se joace a doua zi. Dubla campioană mondială era însă o nucă tare şi avea în Pele o supervedetă. Acesta a deschis scorul în minutul 18, dintr-o lovitură liberă, repetată de arbitru. Jairzinho l-a majorat în minutul 21, după ce Paulo Cesar a driblat tot ce i-a ieşit în cale. Nea Angelo l-a schimbat imediat pe Adamache şi i-a dat şi lui Rică Răducanu şansa de a juca la un Mondial. Dumitrache a mai redus din handicap, dar după pauză Pele a punctat din nou. “Era un jucător greu de ţinut, cu un comportament arţăgos. Înjura, scuipa şi lovea non-stop”, au povestit fundaşii noştri. Pe final, Dembrovschi a marcat şi el cu capul şi partida s-a terminat 3-2 pentru viitoarea campioană mondială. România a încheiat pe locul 3 în grupă şi s-a întors acasă cu tolba plină de amintiri. Nu s-a făcut de răs în “Groapa lui lei”, cum fusese numită grupa din care a făcut parte. Ba mai mult unii specialişti au catalogat ca nemeritată înfrângerea din faţa Braziliei, socotind meciul respectiv unul dintre cele mai frumoase ale turneului final.
1.000 de dolari de om a fost prima jucătorilor pentru o victorie cu Brazilia
Emeric Dembrovschi a fost desemnat cel mai bun jucător al României la turneul final
Lotul României deplasat în Mexic
1. Necula Răducanu (Rapid) 1/0
2. Lajos Sătmăreanu (Steaua) 3/0
3. Nicolae Lupescu (Rapid) 3/0
4. Mihai Mocanu (Petrolul) 3/0
5. Cornel Dinu (Dinamo) 3/0
6. Dan Coe (Rapid) 0/0
7. Emeric Dembrovschi (Dinamo Bacău) 3/0
8. Nicolae Dobrin (FC Argeş) 0/0
9. Florea Dumitrache (Dinamo) 3/2
10. Radu Nunweiller (Dinamo) 3/0
11. Mircea Lucescu (Dinamo) 3/0
12. Mihai Ivăncescu (Steagul Roşu Braşov) 0/0
13.Augustin Deleanu (Dinamo) 0/0
14. Laszlo Gergely (Dinamo) 1/0
15. Ion Dumitru (Rapid) 3/0
16. Alexandru Neagu (Rapid) 3/1
17. Gheorghe Tătaru (Steaua) 3/0
18. Marin Tufan (Farul) 0/0
19. Flavius Domide (UTA Arad) 0/0
20. Nicolae Pescaru (Steagul Roşu Braşov) 0/0
21. Stere Adamache (Steagul Roşu Braşov) 3/0
22. Gheorghe Gornea (UTA Arad) 0/0
Jucători în ordinea numerelor de pe tricouri
Meciuri/goluri jucate la CM
Soarele şi berea l-au exclus pe Dobrin
Căldura mexicană a fost cel mai dificil adversar al României şi cea care l-a determinat pe Dobrin “să tragă pe dreapta” şi să nu joace nici măcar un minut la turneul final. Mulţi ani a persistat întrebarea: “Şi totuşi, nici măcar un minut nu merita Dobrin?”, mai ales că “Gâscanul” fusese om de bază în preliminarii şi autorul golului victoriei din faţa Portugaliei.
Selecţionerul de atunci, venerabilul Angelo Niculescu, ajuns acum la 92 de ani, pretinde că Dobrin s-a auto-exclus: “Dobrin a venit în Mexic ca să se distreze şi să se simtă bine. Pleca noaptea din cantonament împreună cu Rică Răducanu şi veneau dimineaţa. O dată i-am aşteptat în paturile lor, eu şi secundul, ca să nu ne mai poată minţi. Şeful delegaţiei a vrut să-i trimitem acasă, dar m-am opus, pentru că ne făceam de râs. Dobrin se uita mereu la englezi. Ăia mai beau câte o bere, mai stăteau la o terasă, dar erau campioni mondiali. Noi ce eram? Nişte anonimi. La ultimul meci de pregătire, s-a tras undeva în stânga, la umbra tribunei, şi nu se mişca de acolo. I-am zis: «Gicule, ce faci?», «Nea Angelo, eu nu pot. Nu vezi ce soare e?». «Gicule, tu ai zis că nu poţi. Să ştii că nu s-a născut încă fotbalistul cu umbrelă». Şi atunci, eu de ce să joc cu Dobrin? Ca să-i fac lui un hatâr şi să mă compromit eu?”, a povestit tehnicianul. Spusele sale au fost confirmate de mulţi dintre foştii săi colegi, chiar dacă la un moment dat s-a spus că dinamoviştii l-au scos din echipă, pe motiv că Dobrin îi luase banii la poker lui Radu Nunweiller.
Augustin Deleanu, coleg de cameră cu Dobrin în Mexic, care n-a jucat nici el la turneul final, a povestit că la un moment dat Angelo Niculescu l-a rugat pe Dobrin să facă ceva, să tragă de el, iar Gicu a zis că nu poate, după care a luat o minge şi s-a aşezat pe ea, la umbră. “Se juca poker, erau şi fetele şi bere mexicană, au fost multe. Dar Dobrin n-a putut să se acomodeze”, a dezvăluit Deleanu, care a decedat ieri, la Spitalul Floreasca. Şi Culae Lupescu, veteranul lotului nostru, care avea 30 de ani, susţine acelaşi lucru: “Era greu să respire pe stradă, darămite să joci fotbal. Şi eu am suferit, dar mi-am dorit să joc la un Campionat Mondial. Gicu a fost mai boem şi de aceea nu s-a omorât cu firea. Era şi puţin grăsuţ şi nepregătit pentru canicula aia”.
Şi Rică Răducanu a fost la un pas de a avea soarta lui Dobrin. “La 2-0 pentru Brazilia m-am gândit că ar fi cazul să-l schimb pe Adamache, mai ales că şi Rică începuse să se trezească la realitate. Înainte de meci a venit la mine în cameră şi m-a întrebat: «Bre, dar ce-o să zică soţia mea, naşul meu, că am fost aicea, în Mexic, şi n-am jucat?». I-am spus: «Măi, Rică, mie-mi place cum gândeşti acum, dar cel mai bine era ca gândirea asta să fi avut-o cu două săptămâni înainte, pentru că altfel ar fi stat lucrurile!». Schimbarea asta a lui de atitudine m-a convins să-l bag în meciul cu Brazilia”, a dezvăluit tot Angelo Niculescu.
“La vremea aceea nu mi-a reproşat nimeni că nu l-am folosit pe Gicu. După ani de zile s-a ridicat problema: de ce nu a jucat Dobrin în Mexic?”
Angelo Niculescu, fost-selecţioner
Zece “tricolori” ne-au părăsit
Din lotul de la Guadalajara aproape jumătatea dintre fotbalişti au trecut în lumea celor drepţi. Nu mai sunt printre noi Mocanu (decedat în 2009, la 67 de ani), Coe (decedat în 1981, la 40 de ani), Dobrin (decedat în 2007, la 60 de ani), Dumitrache (decedat în 2007, la 59 de ani), Adamache (decedat în 1978, la 36 de ani), Tătaru (decedat în 2004, la 56 de ani), Ivăncescu (decedat în 2004, la 61 de ani), Neagu (decedat în 2010, la 61 de ani), Gornea (decedat în 2005, la 61 de ani) şi Augustin Deleanu (decedat pe 27 martie 2014, la 70 de ani).
Brazilia a luat acasă “Zeiţa cu scrumieră”
Mondialul n-a însemnat doar parcursul meritoriu al naţionalei României. Aztecii primiseră accceptul FIFA de a găzduit turneul final în 1964 şi Mexicul a fost prima ţară din afara Europei şi a Americii de Sud aflată în această postură. 75 de echipe s-au înscris în preliminarii, dintre favorite Portugalia, Spania, Ungaria, Franţa şi Argentina rămânând acasă. S-au calificat în premieră Israelul, Marocul şi El Salvador, iar Peru a revenit după 40 de ani de absenţă. Mari surprize n-au fost la turneul final şi în semifinale au ajuns Brazilia, Italia, Germania de Vest şi Uruguay. Italia – Germania, 4-3 după prelungiri, a fost un meci fabulos.
Italienii au condus cu 1-0 şi au fost egalaţi în minutul 90. Apoi scorul a evoluat incredibil 1-2, 2-2, 3-2, 3-3, 4-3, cu goluri marcate în minutele 94, 98, 104, 110, 111. Beckenbauer a jucat ultimele zece minute cu umărul luxat, fixat într-un bandaj care-i ţinea şi braţul lipit şi la ultima fază a meciului a sprintat din propriu careu, a driblat tot în cale, dar s-a poticnit la 20 de metri de poarta italienilor, dezechilibrându-se şi căzând pe gazon. Publicul l-a aplaudat însă îndelung pentru dăruirea şi ambiţia sa. Germania s-a mulţumit cu bronzul şi a dat golgheterul turneului, pe Gerd Muller, care a marcat zece goluri. Un atacant scund şi îndesat, dar cu o reacţie fantastic în faţa porţii şi cu un simţ al golului ieşit din comun. Gerd Muller este socotit unul dintre cei mai buni atacanţi din toate timpurile şi are o medie incredibilă la naţionala Germaniei: a dat 68 de goluri în 62 de meciuri.
Câştigătoarea turneului final a fost Brazilia, care a surclasat în finală o echipă a Italiei vlăguită după semifinal cu Germania. Despre Brazilia de atunci se spune că este cea mai bună echipă naţională din istoria fotbalului, chiar şi peste Spania actuală, care a câştigat două Europene şi un Mondial la rând. Brazilienii îl aveau pe Pele, aflat la al patrulea Mondial, singurul jucător din lume câştigător de trei ori al titlului suprem, dar nu numai pe el. Mai existau Jairzinho, Carlos Alberto, Gerson, Rivelino, Tostao, Paulo Cesar, toţi jucători de calibru. Graţie lor, brazilienii au făcut “tripla” şi au luat acasă, pentru totdeauna, trofeul care se acorda atunci, numit “Zeiţa cu scrumieră”.
Fotbalul a provocat război
În preliminariile pentru CM din 1970, a apărut cel mai stupid război din istorie, „Războiul Fotbalului”. El Salvador şi Honduras, ţări vecine au disputat în 1969 barajul pentru calificarea la turneul final. Sentimentul naţional şi ura au atins limitele maxime cu puţin timp înaintea confruntărilor, iar Hondurasul i-a expulzat pe cei 300.000 de salvadorieni care trăiau în această ţară. La Tegucigalpa a avut loc turul, câştigat de gazde cu 1-0. O săptămână mai târziu, la San Salvador s-a produs revanşa: 3-0. Cum pe atunci nu contau golurile înscrise în deplasare s-a mai organizat un al treilea joc, în Mexic. El Salvador s-a impus dramatic, cu 3-2, după prelungiri. Triumful de pe terenul de fotbal a dat aripi acestei ţări, iar pe 14 iulie 1969, armata a invadat Hondurasul. După patru zile, s-a instaurat pacea, dar 900 de soldaţi salvadorieni au fost ucişi. Cei din Honduras au pierdut doar 100 de militari, dar peste 2.500 de civili.
Perioada turneului: 31 mai – 21 iunie 1970
Echipe participante: Brazilia, Italia, Germania de Vest, URSS, Mexic, Peru, Anglia, Suedia, Belgia, România, Israel, Bulgaria, Maroc, Cehoslovacia, El Salvador (în ordinea clasării finale)
Finala mare: Brazilia – Italia 4-1
Finala mică: Uruguay – Germania de Vest 0-1
Meciuri: 32
Goluri: 95 (3 media pe meci)
Spectatori: 1.603.975 (50.124 media de meci)
Golgheter: Gerd Muller (Germania) 10 goluri
Mascota turneului a fost Juanito, un băiat care purta echipamentul Mexicului şi un „sombrero“. Juanito e diminutivul de la Juan, un nume spaniol foarte răspândit
Din aceeaşi serie:
Se încarcă comentariile...
