VIDEO CM 2006 Campioana mondială s-a născut din blaturi. Reacţia lui Zidane după ce Materazzi l-a jignit urât
0
La 32 de ani de la organizarea primului Mondial pe pământ german, nemţii au primit din nou onoarea de a fi gazdele celei mai importante competiţii fotbalistice a lumii.
Votul le-a dat însă destule emoţii, deoarece Sepp Blatter marşa puternic pe politica de globalizare a fotbalului şi era gata-gata să încalce pactul care prevedea ca la două ediţii, una să se desfăşoare într-o ţară europeană. Germania, Anglia, Africa de Sud şi Marocul şi-a depus candidatura, iar în primul tur de scrutin Germania a obţinut 10 voturi, Africa de Sud 6, Anglia 5 şi Maroc 3. În cel de-al doilea tur, Germania şi Africa de Sud au obţinut câte 11 voturi, iar Anglia două, iar la votul final Germania a câştigat cu 12-11, pentru că reprezentantul Oceaniei, care susţinuse iniţial Anglia şi avea instrucţiuni precise să dea votul Africii de Sud, s-a abţinut.
Germania avea însă resurse şi infrastructură să găzduiască o asemenea competiţie. FIFA a ales 12 stadioane cu o capacitate de peste 40.000 de locuri. Turneul final a avut echipe de pe toate continentele, ceea ce nu se mai întâmplase din 1982, absenţe notabile fiind Belgia, Rusia, România, Turcia (bronzul ediţiei din 2002), Uruguay şi Camerun. În schimb, şi-au făcut loc la masa bogaţilor echipe precum Togo, Trinidad Tobago sau Angola, calificate în premieră.
Nemţii au organizat o festivitate de deschidere fastuoasă, pe Allianz Arena, din Munchen, unde a avut loc şi meciul de deschidere, dintre Germania şi Costa Rica, scor 4-2. În grupe n-au fost mari surprize, favoritele calificându-se în bloc în optimi. Doar Ghana a luat faţa Cehiei, Ecuador pe a Poloniei şi Australia, care trecuse la baraj de Uruguay, pe a Croaţiei. Surpriza neplăcută a turneului final a fost Serbia, care pe atunci avea echipă comună cu Muntenegru şi care n-a făcut niciun punct, ba mai mult a pierdut cu un ruşinos 6-0 în faţa Argentinei.
Favoritele şi-au respectat blazonul şi în fazele eliminatorii, chiar dacă unele s-au impus mai greu. Italia a bătut Australia, scor 1-0, cu un gol al lui Totti înscris din penalty, în al cincilea minut de prelungiri din timpul regulamentar. Argentina a avut şi ea probleme cu Mexicul, calificându-se abia în prelungiri, după golul lui Maxi Rodriguez.Ucraina lui Şevcenko a prins sferturile, trecând de Elveţia, la penaltyuri.
Sita a cernut decisiv în sferturile de finală, unde America de Sud a rămas fără reprezentantă. Franţa a învins Brazilia, 1-0, şi Germania a trecut de Argentina la penaltyuri. Campioana mondială din 2002 pleca acasă înainte de semifinale, eşec destul de greu digerat de suporterii ”cariocas”. Mai ales că, în mare, echipa era aceeaşi cu cea care triumfase în Japonia şi Coreea de Sud. Jucau tot Cafu, Roberto Carlos, Kaka, Ronaldinho, Ronaldo. Pentru Grăsuţul Ronaldo avea să fie ultimul mondial. Fusese în lot în 1994, fără a juca vreun minut, prinsese finala în 1998, titlul în 2002 şi doar un sfert de finală în 2006. La toate aceste turnee finale, Ronaldo a reuşit 15 goluri, record care rezistă şi astăzi, dar care poate fi doborât în Brazilia de neamţul Miroslav Klose, autor a 14 goluri.
În semifinale s-au calificat cele mai bune echipe ale momentului respectiv, adică Germania, Italia, Franţa şi Portugalia şi nimeni nu vedea o altă favorită în afara ţării gazdă. Nemţii, antrenaţi de Jurgen Klinsman, reuşiseră un mixt fericit între generaţia „argintului” din 2002, cu Frings, Klose, Schneider sau Ballack, şi lupii tineri care veneau din urmă, între care se numărau Podolski, Lahm şi Schweinsteiger. Entuziasmul german s-a frânt în semifinala cu Italia, la Dortmund, într-unul dintre cele mai frumoase meciuri din istoria Mondialelor. Cu un minut înainte de a se ajunge la penaltyuri, Pirlo a inventat o pasă luminoasă pentru Grosso, care a tras din prima în colţul lung, aruncând Germania în lacrimi. Italia a mai înscris o dată prin Del Piero în minutul 120 şi s-a calificat triumfal în finală. Prima finală după cea câştigată în 1982 în faţa rivalilor nemţi.
În a doua semifinală, Franţa a învins Portugalia lui Figo, Deco, Pauleta şi Ronaldo, cu 1-0, prin golul lui Zidane, din penalty.
Primul Mondial pentru Messi şi Ronaldo
În Germania au jucat pentru prima dată la un turneu de asemenea anvergură cele două staruri ale fotbalului mondial, Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo. Messi avea 19 ani şi şapte selecţii la naţională. Ronaldo era ceva mai experimentat. Avea 21 de ani şi pierduse în 2004 finala Campionatului European. Argentinianul nu era titular în echipa „pumelor”, unde numărul zece era purtat de Riquelme. În cele cinci meciuri ale Argentinei, el a jucat o dată din primul minut şi de două ori a intrat pe final, contra Serbiei reuşind şi un gol, rămas până acum singurul pentru el la CM. Ronaldo juca titular la portughezi şi a punctat tot o dată, transformând însă şi penaltyul decisiv în sfertul de finală cu Anglia.
Eliminat pentru trei galbene
Arbitrul englez Graham Poll a primit titlul de “prostul turneului”, deoarece la meciul Croaţia-Australia, a avut nevoie de trei cartonaşe galbene pentru a-l elimina pe croatul Josep Simunici. Poll i-a acordat fotbalistului primul avertisment în minutul 62, al doilea în minutul 90, însă cum a uitat de cel din minutul 62, trei minute mai târziu, la un alt fault al lui Simunici, englezul a scos din nou cartonaşul galben, iar de data asta l-a arătat şi pe cel roşu.
Zidane n-a suportat insultele lui Materazzi
Finala Mondialului german s-a disputant la Berlin, pe Olympiastadion, între Italia şi Franţa. Francezii nu erau cotaţi printre favoriţi, dar având în echipă câţiva veterani, care luaseră CM în 1998 şi CE în 2000 (Barthez, Thuram, Vieira, Henry, Trezeguet), conduşi impecabil de geniuul Zinedine Zidane au răsturnat pronosticurile şi au ajuns în ultimul act al competiţiei.
Cealalată finalistă, Italia, s-a adunat greu după scandalul meciurilor aranjate, care a dus la retrogradarea lui Juventus şi retragerea a două titluri de campioană acestei echipe. Lazio, Milan şi Fiorentina au fost şi ele sancţionate drastic, dar asta nu l-a împiedicat pe selecţionerul Marcelo Lippi să apeleze la jucători de la aceste echipe. Practic, în lotul Italiei s-au aflat cinci jucători de la Juventus (Buffon, Cannavaro, Del Piero, Camoranesi şi Zambrotta), cinci de la Milan (Inzaghi, Gatusso, Gilardino, Nesta şi Pirlo), doi de la Lazio (Peruzzi şi Oddo) şi unul de la Fiorentina (Toni). Deci, 13 aşa-zişi blatişti. Un scenariu asemănător cu cel din 1982, când Italia a luat titlul mondial tot după un scandal de acest gen.
Istoria meciului s-a scris în jurul conflictului Zidane-Materazzi, încheiat cu eliminarea primului în minutul 110. Scorul era 1-1, după ce Zizou marcase din penalty cu o “scăriţă” de efect, iar Materazzi egalase cu o lovitură de cap. Cu zece minute înainte ca meciul să intre la penaltyuri, Zidane i-a dat un cap în piept fundaşului Italian şi a primit cartonaş roşu. Un gest, pe moment inexplicabil, dar măruriile ulterioare au dezvăluit că Materazzi îl jignise pe Zidane, spunându-i că sora lui ar fi o curvă. Francezul şi-a pierdut cumpătul şi a ripostat violent, drept pentru care a fost trimis la vestiare. Rămasă fără căpitan, Franţa şi-a pierdut echilibrul şi a capotat la penaltyuri. A ratat David Trezeguet, unul dintre oamenii de care selecţionerul Raymond Domenech îşi bătuse joc. Acesta a destrămat cuplul Henry- Trezeguet şi l-a folosit pe ultimul doar într-un meci titular şi apoi alte câteva minute în două partide. În finală, Trezeguet a intrat în minutul 100 în locul lui Ribery şi la penaltyuri a şutat în bara transversală.
Deşi a ieşit pe uşa din dos, din cauza eliminării, Zinedine Zidane a fost desemnat omul turneului. El a ales să se retragă în acea vară din fotbal, la numai 34 de ani. A pus capăt unei cariere fabuloase, începută în 1989, la Cannes şi continuată la Bordeaux, Juventus şi Real Madrid. În total, el a jucat 108 meciuri pentru echipa naţională şi a marcat 31 de goluri. Iar ca trofee a câştigat tot, Campionatul Mondial (1998), Campionatul European (2000), Liga Campionilor (2002) şi titluri naţionale în Italia şi Spania.
În 2006, Fabio Cannavaro a primit şi trofeul “Balonul de Aur”
Cel mai dur Mondial
În 2006 a fost acordat un număr record de cartonaşe, arbitrii scoţând galbenul de 345 de ori şi roşul de 28 de ori. “Killerul” turneului final a fost rusul Valentin Ivanov, care la meciul Olanda – Portugalia, a arătat 16 galbene şi 4 roşii. Partida respectivă a rămas în istorie sub numele de “Bătălia de la Nurnberg”.
Armenia l-a demis pe Iordănescu
Pentru a doua oară consecutiv, naţionala României a ratat prezenţa la turneul final. De vină a fost începutul slab de campanile în grupa cu Olanda, Cehia, Finlanda, Macedonia, Armenia şi Andorra. După două victorii acasă, cu Macedonia şi Finlanda, şi una în deplasare cu Andorra, “tricolorii” au pierdut la Praga, 0-1 cu Cehia, şi au făcut doar egal, la Erevan, cu Armenia. Acest ultim rezultat ruşinos i-a fost fatal lui Anghel Iordănescu, demis de Federaţie.
În locul lui a fost readus Victor Piţurcă, dar acesta n-a reuşit să facă minuni, deşi în toamna anului 2005 naţionala începuse să arate binişor. Era însă prea târziu, deoarece în primăvară Olanda ne bătuse de două ori şi conducea în fruntea grupei, secondată de Cehia. În septembrie, România a învins Cehia la Constanţa şi a mai remontat din handicap, meci în care Piţurcă a riscat cu Mazilu, Cociş şi Ovidiu Petre, trei găselniţe care au dat randament. În cele din urmă, “tricolorii” au stat la mâna meciului Finlanda- Cehia, în care victoria sau egalul nordicilor ne-ar fi trimis la baraj. Cehii au învins cu 3-0 şi s-au calificat, trecând ulterior şi de baraj şi ajungând la Mondiale.
După eşecul din acea campanile, Iordănescu a plecat să antreneze în lumea arabă, la Al Ittihad (Arabia Saudită) şi Al Ain (Emiratele Arabe Unite). În 2006, cel care fusese declarat tehnicianul secolului trecut în România s-a retras din antrenorat.
Perioada turneului: 9 iunie – 9 iulie
Echipe participante: Italia, Franţa, Germania, Portugalia, Brazilia, Argentina, Anglia, Ucraina, Spania, Elveţia, Olanda, Ecuador, Ghana, Suedia, Mexic, Australia, Coreea de Sud, Paraguay, Coasta de Fildeş, Cehia, Polonia, Croaţia, Angola, Tunisia, SUA, Iran, Trinidad-Tobago, Japonia, Arabia Saudită, Togo, Costa Rica, Serbia şi Muntenegru (în ordinea clasării finale)
Finala mare: Italia – Franţa 1-1 (5-3 după penalty-uri)
Finala mică: Germania – Portugalia 3-1
Meciuri: 64
Goluri: 147 (media 2,3 pe meci)
Asistenţă: 3.359.439 (media 52.491 pe meci)
Golgheter: Miroslav Klose (Germania) 5 goluri
Se încarcă comentariile...
