VIDEO Dan Petrescu l-a bătut pe Guus Hiddink cu un gol din penalty în minutul 93! Olandezul a vrut să intre pe teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Petrescu a acumulat patru puncte după primele două partide FOTO Reuters
Dan Petrescu a acumulat patru puncte după primele două partide FOTO Reuters

După un sezon în care nu a primit nicio lovitură de pedeapsă, Dan Petrescu a câştigat duelul cu “bogătaşii” lui Anji cu un gol marcat din penalty în ultimul minut de joc.

Dan Petrescu i-a pierdut în această vară cel mai bun atacant, pe Kokorin (22 de ani), vândut tocmai la Anji în schimbul a 19 milioane de euro. În locul său a venit “tânărul” Voronin (34 de ani), care a marcat aseară din penalty golul victoriei cu Anji. A fost un henţ făcut chiar la marginea careului, dar în interiorul acestuia, decizia arbitrului înfuriindu-l pe antrenorul olandez al celor de la Anji, Guus Hiddin. Acesta a vrut să intre pe teren, fiind oprit cu greu de arbitrul de rezervă. 
Echipa “Bursucului”, la care George Florescu a fost rezervă, s-a impus cu 2-1, golurile fiind marcate de Solomatin (26, şut în diagonală), Voronin (93 penalty), respectiv Samba (82, cap din apropierea porţii). La oaspeţi, Lacina Traore, fostul jucător al celor de la CFR Cluj, nu a fost în lot.
Guus Hiddink trăieşte periculos
Antrenorul celor de la Anji trebuie să rederseze echipa rapid. Olandezului i s-au făcut toate “mofturile”, iar rezultatele întârzie. Pe sovsport.ru se scrie: “Dinamo Moscova a jucat aşa cum a învăţat-o Petrescu. În schimb, la Anji toate acţiunile sunt individuale. Cu numai două puncte din primele două mecuri, timpul nu e în favoarea lui Guus. Jucătorii au nevoie de un şoc, dar Hiddink pare incapabil să ofere acest şoc”.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite