VIDEO Cum e să creşti ca mamă un sportiv: povestea Marinelei Mazilu, tânăra care practică un sport de care n-au auzit 95% dintre români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marinela Mazilu
Marinela Mazilu

Mai sunt 100 de zile până la startul Jocurilor Olimpice de Iarnă. Până la începutul evenimentului, „Adevărul“ va prezenta, rând pe rând, povestea celor care vor forma delegaţia României la Sochi (Rusia).

Seria de filme „Cum să creşti un campion“ prezintă adevărata poveste a sportivilor, văzuta prin ochii mamelor. Campania realizată de Procter & Gamble include 28 de filme ce vor fi lansate în toată lumea, inclusiv în România.

Printre sportivii sprijiniţi de P&G se află şi Maria Marinela Mazilu, cea mai tânără participantă în probă de skeleton la Jocurile Olimpice de la Vancouver, dar şi prima din România calificată la această disciplină. Olimpiada de la Sochi va fi cea de-a doua din cariera Marinelei, care va zbura spre glorie cu viteze între 120 şi 140 km/h.

Chiar dacă România n-are tradiţie la skeleton, la începutul anului, Marinela Mazilu a dat o mare lovitură, obţinând un impresionant loc 3 la Campionatul Mondial de Tineret. 

Născută la Râmnicu Vâlcea, tânăra de 22 de ani (1,58m înălţime, 60kg) s-a clasat pe locul 19, lăudabil pentru nivelul României, la JO de la Vancouver, iar în 2014 speră să obţină o clasare şi mai bună după rezultatele excelente din ultima perioadă.

O disciplină cu 20 de practicanţi în România

Într-un interviu acordat ziaruldesport.ro, Marinela Mazilu a povestit de ce s-a apucat de un sport de care în România s-a auzit foarte rar.

„Am practicat, de-a lungul vremii, mai multe discipline sportive, începând cu judo, atletism, pe care încă îl mai practic şi datorită căruia am fost şi selecţionată la skeleton, despre care nu ştiam nimic, în afară de faptul că e sport de iarnă şi te dai cu o sanie, pe burtă. Am debutat în septembrie 2007. La început, nu am ştiut despre ce e vorba, dar după ce m-am dat o dată pe pârtie, nu-mi venea să mai cobor de pe skeleton, chiar dacă eram plină de vânătăi. Mă atrage mult acest sport, deoarece e foarte complex. Trebuie să fii un bun atlet şi în acelaşi timp un bun pilot“, a explicat Mazilu.

Deşi au trecut şase ani de când s-a apucat de skeleton, Mazilu spune că, între timp, numărul celor care practică acest sport în România n-a crescut semnificativ. „La această oră, în România sunt aproximativ 20 de sportivi practicanţi ai acestei discipline. Dar anul acesta, la competiţiile internaţionale am mers doar patru, din cauza fondurilor insuficiente. Pentru a putea atrage cât mai mulţi sportivi spre această disciplină e necesară o pârtie dedicată skeletonului şi o mediatizare corespunzătoare. Observ că, de fiecare dată când mă întreabă cineva ce sport practic, după ce răspund, cam în 95% din cazuri persoanele mă întreabă cum e sportul ăsta? E un sport scump, deoarece e nevoie de foarte mulţi bani pentru materiale şi echipament“, a continuat Mazilu.

Ea a dezvăluit ce simte, atunci când atinge viteze incredibile în timpul competiţiei. „În timpul cursei eşti atât de concentrat să-ţi iasă bine virajele, încât nu prea simţi viteza deloc, chiar dacă poţi să aluneci cu viteze mari, de peste 130 km/h“, a adăugat sportiva din Râmnicu Vâlcea.

VEZI POVESTEA MARINELEI MAZILU

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite