VIDEO FCSB - Guimaraes: Becali, cel mai reuşit meci ca „antrenor“! Echipa sa a fost peste nişte „şchiopi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FCSB s-a speriat degeaba de Guimaraes, care a înregistrat cinci victorii şi un egal în primele şase partide oficiale din acest sezon.

FCSB e absentă de doi ani din grupele cupelor europene, iar dacă va rata această fază şi în actuala stagiune, o astfel de contraperformanţă poate fi pusă exclusiv pe seama amatorismului instaurat de Gigi Becali la club!

Asta deoarece, fotbalistic vorbind, vicecampioana României n-are voie să rateze, cel puţin în acest an, grupele Ligii Europa! După ce au trecut de Milsami (Republica Moldova), Alashkert (Armenia) şi Mlada Boleslav (Cehia), trei formaţii limitate, bucureştenii au dat acum de Guimaraes (Portugalia) în play-off.

Iar la ce au arătat lusitanii, joi, la Giurgiu, în prima manşă, Guimaraes e o echipă de bătut!

Partida a debutat furtunos, cu un gol al lui Planici în minutul 3, anulat însă, corect, pentru ofsaid. Peste 20 de minute, Florinel Coman, într-o dispoziţie bună de joc, a lovit bara! Înainte de pauză, acelaşi Coman a ratat o ocazie monumentală. De partea cealaltă, Guimaraes a ameninţat în câteva rânduri poarta lui Bălgrădean, însă, per ansamblu, FCSB a fost echipa mai bună.

Ceea ce a ieşit în evidenţă şi mai clar, după pauză! Poate că bucureştenii n-au mai avut marile ocazii din prima parte, însă au dominat jocul, în timp ce Guimaraes a fost inexistentă!

Chiar şi aşa, s-a terminat 0-0, iar calificarea în grupele Ligii Europa se va decide, joia viitoare (ora 22.00, Pro TV), în Portugalia. 

CITEŞTE ŞI:

FCSB - Guimaraes: Becali a lămurit situaţia noului său secund. „Vineri, îl prezentăm. Nu mai e niciun secret“

FCSB - Guimaraes: Promisiunea lui Becali încântă România! „Eu mă spânzur, îmi tai capul, dacă se întâmplă aşa...“

FCSB - Guimaraes: Portughezii îl fac praf pe Becali! „Nu ştie nimic despre fotbal“. Atac teribil din partea foştilor jucători

VEZI REZUMATUL MECIULUI FCSB - GUIMARAES

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite