VIDEO FOTO Maradona, într-o stare deplorabilă: Cum arată la 58 de ani, după ce s-a operat la genunchiul drept
0Diego Maradona a fost, după părerea multora, cel mai bun fotbalist care a atins mingea vreodată. Din păcate, acest geniu al fotbalului a fost, de multe ori, un dezastru în viaţa personală, în afara terenului.
Diego Maradona ajunsese, la un moment dat, o epavă! Situaţia sa medicală a fost atât de gravă, încât medicii l-au avertizat că, dacă va mai continua cu consumul de droguri, nu va trăi foarte mult!
Acest avertisment a fost ca o palmă pentru fostul mare internaţional argentinian care şi-a luat antrenor de fitness, a mai „tăiat“ drogurile şi a făcut progrese remarcabile din punct de vedere fizic. În luna iulie însă, „El Pibe D'Oro“ a fost nevoit să-şi opereze genunchiul drept din cauza unor dureri insuportabile. Genunchiul e în curs de refacere acum, însă Maradona, imobilizat de două luni, arată groaznic!
Fostul fotbalist s-a îngrăşat, din nou, teribil şi, la un moment dat, s-a zvonit că nu se mai poate deplasa deloc! Pentru a demonta acest zvon, Diego a postat un filmuleţ în care se vede că, într-adevăr, merge, ce-i drept foarte greu. Din păcate, filmarea arată, totodată, cât de mult s-a îngrăşat fostul fotbalist!
VEZI FILMULEŢUL POSTAT DE MARADONA