VIDEO Franţa a spulberat Norvegia, 4-0. Giroud şi Valbuena au făcut spectacol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Giroud (dreapta), felicitat de Valbuena. FOTO: Reuters
Giroud (dreapta), felicitat de Valbuena. FOTO: Reuters

„Cocoşii galici“ au început pregătirile pentru CM 2014 în stil de mare echipă, după ce au învins Norvegia, scor 4-0, pe Stade de France, într-un meci în care au strălucit extrema Valbuena şi atacantul Giroud.

Scorul a fost deschis de Pogba (15), cu o lovitură de cap, din centrarea lui Valbuena, apoi Giroud (51) a făcut 2-0, cu un şut spectaculos, sub transversală, după un asist al aceluiaşi jucător. 

Remy (67) a marcat pentru 3-0, iar tabela a fost închisă în minutul 69, după un „cap“ al lui Giroud, tot din centrarea lui Valbuena. De altfel, extrema lui Marseille a fost înlocuită de selecţionerul Deschamps, imediat după ce-a reuşit a treia pasă de gol în meci. 

 

„Am evoluat cu multă intensitate şi determinare. Nu suntem încă gata pentru Cupa Mondială, dar se poate simţi că suntem pe drumul cel bun, e o determinare colectivă în această direcţie“, a spus selecţionerul Deschamps, care i-a menajat pentru acest meci pe goalkeeper-ul Lloris (în poartă a evoluat doar pentru a doua oară Ruffier, de la Saint-Etienne), atacantul Benzema şi mijlocaşul Ribery.

 

Franţa face parte din grupa E la CM 2014, alături de Ecuador, Honduras şi Elveţia. Până la startul turneului final, „cocoşii galici“ vor mai juca două partide de pregătire, cu Paraguay (1 iunie) şi Jamaica (8 iunie). 

Vezi şi 

Pregătiri pentru Mondiale. Lista meciurilor amicale pe care le dispută naţionalele calificate la CM

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite