Sport

articolul anterior articolul urmator

Halep, primul interviu după eliminarea de la Australian Open: Cum şi-a catalogat jocul VIDEO

5
16 Feb 2021 13:01:32
Autor: Amir Kiarash

Ocupanta locului 2 mondial a părăsit primul Grand Slam al anului în sferturi, fiind învinsă pentru a 10-a oară în 12 meciuri de Serena Williams (39 de ani, 11 WTA): 3-6, 3-6.

Simona Halep a fost extrem de dezamăgită după eşecul suferit în sferturi. Iar supărarea s-a putut citi, clar, pe faţa ei, în momentul în care a părăsit terenul. 
 
Inclusiv la conferinţa de după meci, chiar dacă a încercat să-şi ascundă dezamăgirea, catalogându-şi jocul drept unul „bun“, a fost evident că „Simo“ e extrem de afectată de şansa ratată, a unei calificări în semifinalele Australian Open.
 
Ce a spus Simona Halep?
 
*Senzaţia mea după acest meci e că n-am fost foarte departe, dar, în acelaşi timp, ea a fost mai puternică în momentele importante. Am avut 3-1 în setul secund, dar serviciul nu prea m-a ajutat. Ar fi trebuit să fiu mai puternică când am servit astăzi, dar n-am reuşit. 
 
*Serena a returnat foarte bine şi, da, acele raliuri lungi au fost foarte importante. După părerea mea, am jucat bine astăzi. Nu sunt foarte dezamăgită în privinţa jocului meu. Poate că, de-a lungul turneului, am avut o atitudine cam negativă, dar voi lucra la acest capitol şi, cu siguranţă, voi reveni aici mai puternică.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

*‿* radutz retardutz moldobitokutz
16.02.2021, 13:31:44

Fier Vechi - Fier Vechi

-4 (8 voturi)
VĂRU N
16.02.2021, 13:49:32

Mentalitate de fleț.....

+1 (1 vot)
Realist
16.02.2021, 17:00:06

Ca tot suntem la ora defetismului si revarsarii frustrarilor dupa regretabila infrangere cu Serena (hei Simona, cand ai de gand s-o surclasezi, cand o avea si nepoti ?!?): - adevarul este ca Simona nu ne-a dat impresia ca joaca la un nivel suficient de ridicat pentru a spera la titlu, oricum as fi pariat pe Osaka in turul urmator; - ca de obicei, a ingropat-o (in special) serviciul: o jucatoare fara serviciu joaca cu o mana la spate ! Chiar sa nu existe nicio solutie la acest capitol dupa atatia ani la varf ? - Simona imi pare prea relaxata, cu iubitul dupa ea, cu un antrenor ca din familie, suficienti bani in conturi- nu pare sa mai exista foame de performanta.

+1 (3 voturi)
Coco
16.02.2021, 20:30:22

Osaka a declarat ca o prefera pe Serena in meciul urmator deoarece cu Simona nu-i merge grozav jocul. Adevarat ii ca Simona nu a jucat prost, doar fara convingere. Plus ca cele cateva mingi a caror reusita baga plumb in picioarele adversarelor hotarand soarta ghemului cum a fost acea minge la 1 cm de tusa, cu ghinion sau din neconvingere toate au fost in defavoarea Simonei de asta data. Ne amintim la Wimbledon, una n-a fost pentru Serena. C-asa-i in tenis.

+1 (1 vot)
vasîli fărdecai
16.02.2021, 19:44:50

Băi dar ce critici avem pă acest onorabil forum! Se simte dă la maare distanță că le miroase urât Locul doi mondial ocupat de Armâna mea, de o rumâncă. Este o mândrie să pierzi un meci în fața unei legende vii a tenisului mondial unicat cu 23 de titluri dă Mare Șlem,căzăturlor- Serena Williams. Câte nemțoici, franțuzoici, italience, spanioloaice...și din lumea slavă...șamd, au apucat să joace în sferturi cu această Legendă Vie la Melbourne, căzăturilor? ...Nada, Niciuna. Doar Armâna Mea a ajuns în sferturi cu Serena. Felicitări Serena! Succes pe mai departe Simona! Ești în top 10 jucătoare de tenis ale Lumii...să crape banciu dă necaz șî toți gheborții cărora le miroase urât Locul 2 Modial! Sus caplu Simona ! Sus hlambura! Armânlu nu cheari! Hayda!

0 (2 voturi)
Modifică Setările