Sport

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Ianis Hagi, eroul serii în Scoţia: Ce scrie presa britanică după prestaţia magnifică a românului

9
21 Feb 2020 06:52:37
Autor: Amir Kiarash
Ianis Hagi şi-a câştigat respectul colegilor prin prestaţia sa din meciul tur cu Braga
Ianis Hagi şi-a câştigat respectul colegilor prin prestaţia sa din meciul tur cu Braga

Mijlocaşul de 21 de ani a arătat că poate juca şi la nivel înalt, făcând cel mai bun meci al carierei de până acum în faţa celor de la Sporting Braga. Vorbim despre o formaţie care nu mai pierduse de la 18 decembrie, adică de 12 partide oficiale!

Ianis Hagi a învins Sporting Braga, aproape de unul singur, şi a făcut-o pe Rangers favorită la calificare, înaintea returului din 16-imile Ligii Europa (26 februarie, ora 19.00).
 
Condusă cu 2-0 pe „Ibrox Park“, Rangers a fost readusă în meci de golul lui Ianis Hagi (67). Acest moment s-a dovedit a fi „scânteia“ care a creat o seară memorabilă pentru fanii scoţieni. Aribo a egalat (75), după care Ianis Hagi a punctat pentru un 3-2 incredibil, în minutul 82. 
 
Aşa s-a şi terminat şi, fireşte, „Omul meciului“, Ianis Hagi, a fost în prim-plan în cronicile de după meci.
 
Ce a scris presa britanică?
 
*The Scottish Sun: Ianis Hagi e eroul, după ce a declanşat revenirea pe Ibrox Park. Aşa tată, aşa fiu! Mândru, legenda fotbalului românesc, Gheorghe Hagi, a fost în tribune într-un meci în care băiatul său s-a prezentat drept eroul celor de la Rangers.
 
Hagi junior a înscris de două ori, iar echipa lui Steven Gerrard a izbutit o revenire incredibilă pentru a învinge Braga. 
 
Hagi a marcat înainte şi după golul lui Joe Aribo pentru a rezolva o victorie mare pe Ibrox.
 
Clasa lui Hagi şi Aribo menţine speranţele celor de la Rangers pentru o calificare în optimi.
 
La final, Ibrox era în delir, cu Hagi, seniorul, participând la o sărbătoare nebună.
 
La 2-0 pentru Braga, se punea o întrebare: e gata? Nu chiar, pentru că Hagi a readus Rangers la viaţă cu un şut-bombă cu piciorul stâng în minutul 67. Şi, când Braga a acordat o lovitură liberă pe final, puteai să intuieşti ce urmează. Hagi a şutat şi, cu ajutorul unei devieri, a găsit spaţiul porţii, iar Ibrox a explodat.
 
Cu participarea lui Gheorghe (n.r. - Hagi), Rangers tocmai reuşise imposibilul.
 
*BBC: Hagi a declanşat o revenire târzie pentru Rangers. Hagi le-a dat gazdelor speranţe, când a marcat cu un şut puternic, cu stângul, care a lovit şi bara. Şi, ultimul cuvânt i-a aparţinut tot lui Hagi. Lovitura liberă a românului a fost deviată şi mingea a căzut în poartă. 
 
VEZI GOLUL DECISIV AL LUI IANIS HAGI FILMAT DIN TRIBUNE

 
VEZI AMBELE GOLURI ÎNSCRISE DE IANIS HAGI

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

Ion jonred
21.02.2020, 07:38:52

Comentariu considerat abuziv.

Caius Iulius Caesar
21.02.2020, 08:12:36

Comentariu considerat abuziv.

Ion jonred
21.02.2020, 08:29:34

e un ..., daca te uiti la ce au scris aia cu adevarat si la ce intepreteaza el, ca sa nu mai spun ca exact la aceleasi 'citate' aia de la digi comentau exact pe dos

+1 (3 voturi)
Caius Iulius Caesar
21.02.2020, 09:38:23

Comentariu considerat abuziv.

floring
21.02.2020, 08:27:19

Las' ca-i trece!...

-2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (9)